Uniunea Avocaților a anunțat că apărătorii au intrat în greva japoneză
Justiţie 18 ianuarie 2022, 19:51 | 457

Avocații au anunțat astăzi grevă japoneză. Aceștia solicită Parlamentului să retragă amendamentul propus de către deputatul PAS Olesea Stamate la proiectul de Lege cu privire la avocatură. În caz contrar, își vor sista activitatea de joi până luni. Potrivit amendamentului, avocații vor putea fi reținuți, arestați și percheziționați fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților în cazul comiterii unor infracțiuni.

Olesea Stamate a propus excluderea aliniatului 2 din art. 52 al Legii cu privire la avocatură, care prevede că avocatul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților, cu excepția infracțiunii flagrante. Inițiativa deputatului PAS i-a supărat pe membrii Uniunii Avocaților.

VADIM VIERU, avocat: "Amendamentul nu este necesar, amendamentul face trimitere la faptul că avocații au prea multă imunitate, de fapt avocații nu au nevoie de imunitate și avocații nu au cerut și nu vor cere asta niciodată. Noi cerem să fie păstrate garanțiile independenței funcționale asigurate prin prevederile legii cu privire la avocatură."

Avocații au anunțat că au intrat de marți în grevă japoneză, iar o grevă generală nu este exclusă.

ALEXANDRU ȚURCAN, avocat: "Începând cu ziua de 20, joi când ar urma să fie ședința Parlamentului la care înțelegem noi că se va examina acest amendament, începând de joi și până luni, avocații intră în grevă generală, care este de fapt o abținere de la activitatea profesională."

Olesea Stamate, care este președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, crede că inițiativa ei va perfecta actualul cadru normativ.

OLESEA STAMATE, președintele Comisiei Juridice, Numiri și Imunități: "-Aveți de gând să retrageți acest amendament? -Această modificare este mai mult una tehnică … s-a propus revenirea în albia legalității."

Legea cu privire la avocatură a fost votată în doar prima lectură, pe 21 octombrie 2021.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE