În apropiere de satul Negureni funcționează la turații maxime un enorm parc fotovoltaic
În apropiere de satul Negureni, raionul Telenești, funcționează la turații maxime un enorm parc fotovoltaic, ce reprezintă o investiție de 20 de milioane de euro! Proiectul a fost realizat în mai puțin de un an și este un răspuns la crizele energetice din regiune. Tot procesul de colectare a energiei este coordonat de la distanță. Cum se întâmplă lucrurile, a aflat Maria Rusnac.
MARIA RUSNAC, reporter Jurnal TV: "Aici, în preajma satului Negureni, pe un teren de peste 65 de hectare se întinde unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din Republica Moldova, după cel de la Rădeni. Potrivit administratorului, instalația generează zilnic aproape 300 de megawați! E suficient pentru 30 de mii de locuințe! Deși costurile au fost mari, investitorii spun că își vor acoperi cheltuielile în cel mult zece ani."
Managerilor le-a trebuit un an să-și vadă proiectul operațional.
GHEORGHE STRATAN, manager de proiect: "Ideea a apărut undeva la începutul verii trecute și iată în mai puțin de un an de zile a fost construită. După cum auziți funcționează. Acum în orele de vârf dăm undeva 40 de megawați oră în rețea. Parcul a fost pornit, dat în exploatare deja la mijlocul lunii iulie. Timp de o lună parcul produce undeva în medie șase milioane de kilowați."
Procesul de colectare a energiei electrice este coordonat de la distanță. Până acum, instalația a generat aproape șase milioane de kilowați, spune administratorul parcului fotovoltaic, Dumitru Plămădeală.
DUMITRU PLĂMĂDEALĂ, administratorul parcului fotovoltaic: "Avem în spatele meu celulele de 30 de kilovolți cu fiderele care alimentează cu energie transformatorul cu o forță de 55 de megawați care ulterior pleacă prin rețeaua de transport al Moldelectricii și se distribuie în casele fiecăruia dintre noi. Până acum s-a generat în jur de șase milioane de kilowați. Pe zi avem câte o generare de aproape 300 mii de kilowați. Toată această energie ar asigura 28 de mii de locuințe."
La solicitarea furnizorului „Moldelectrica”, în timpul unor bombardamente ale Rusiei asupra Ucrainei, parcul de la Negureni a menținut rețeaua electrică din Republica Moldova.
DUMITRU PLĂMĂDEALĂ, administratorul parcului fotovoltaic: "Deja am avut cazuri când în Ucraina au fost bombardamente și eram rugați să menținem rețeaua și am făcut-o mai bine decât s-au așteptat chiar și Moldelectrica au pus un umăr considerabil în acest lucru."
\Potrivit Ministerului Energiei, din capacitatea totală a parcului, 12 megawați vor genera energie electrică pentru următorii 15 ani. Ceea ce îndeplinește cerințele licitației pentru statutul de mare producător calificat.
CAROLINA NOVAC, secretar de stat, Ministerul Energiei: "Urmează ca acest venit să fie răsplătit cu suma licitată de 1,14 lei. Asta înseamnă pentru noi mai multă energie generată. Vorbim până la urmă de securitatea energetică de la noi din țară, lucru foarte important în contextul în care am avut crize energetice atunci când se decid prețuri pentru energia furnizată la Kremlin. Nu doar că este energie produsă la noi în țară, dar e și cea mai ieftină energie actualmente pe care o avem în mixul nostru."
Centrala fotovoltaică din Negureni are o putere instalată de 40 megawați, iar centrala din Rădeni - 50 de megawați. Aceste două centrale vor genera anual peste 100 milioane kWh, ceea ce va contribui la acoperirea unei părți semnificative din necesarul de energie a malului drept al râului Nistru.








