Ajutorul primăriei întârzie
La aproape o lună de la incendiul care a devastat jumătate din acoperișul unei mansarde pe un bloc din sectorul Buiucani, oamenii care locuiau acolo nu au beneficiat de vreun ajutor pentru lucrările de reparație. Responsabilii de la Primăria Chișinău spun că circa zece proprietari ai acestor locuințe au solicitat ajutor, însă Direcția generală locativ-comunală a municipalității nu dispune de banii necesari.
ION BURDIUMOV, șeful Direcției generale locativ-comunală și amenajare: "S-au adresat câțiva locatari din aceste mansarde, din acest bloc cu solicitarea de a-i ajuta sau să le oferim ajutor material pentru a efectua lucrările de reparație în apartamentele dumnealor. Noi, respectiv, am solicitat tot pachetul de documente pe care-l prevede regulamentul fondului de rezervă pentru a ne adresa la următoarea ședință."
Ion Burdiumov a dat asigurări că persoanele păgubite vor primi sprijin bănesc și vor beneficia de lucrări de reparație, dar nu a spus când anume oamenii ar urma să fie ajutați.
ION BURDIUMOV, șeful Direcției generale locativ-comunală și amenajare: "Suma necesară pentru aceste reparații urmează să fie stabilită în urma efectuării divizelor de cheltuieli de către fiecare solicitant de ajutor material. Noi nu putem să estimăm cât va costa reparația în toate apartamentele. Noi vom merge cu divizia de cheltuieli către comisia fondul de rezervă pentru a primi sau ajutor material la cont sau lucrări de reparație."
Incendiul de la mansarda blocului de pe strada Paris s-a produs pe 29 septembrie. La stingere au fost antrenate opt echipe de pompieri. Totul s-a întâmplat după ce mai mulți proprietari de apartamente au solicitat lucrări de reparație la acoperiș. Potrivit salvatorilor, incendiul „a izbucnit din cauza încălcării regulilor de apărare la executarea lucrărilor cu focul în procesul de hidroizolare”.








