Șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, inclusiv un șef de secție, au fost reținuți de ofițerii CNA
Justiţie 22 aprilie 2026, 16:21 | 125

Șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, dintre care un șef de secție, au fost reținuți de ofițerii CNA în cadrul unor dosare de corupție în circumstanțe agravante. Au fost efectuate peste 30 de percheziții, inclusiv în sediul inspectoratului. Polițiștii ar fi primit în mod sistematic sume de până la zece mii de dolari, drept mită, de la persoane implicate în traficul de droguri.

Cele peste 30 de percheziții au avut loc la mai multe locații din capitală, inclusiv la birourile de serviciu ale unor angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica. Acțiunile au fost desfășurate de ofițerii Centrului Național Anticorupție, procurorii din Cahul și Chișinău. Între timp, Inspectoratul General al Poliției a dispus suspendarea din funcție a conducerii Inspectoratului Botanica, precum și a persoanelor vizate în dosar.

VIOREL CERNAUȚEANU, șeful IGP: "Am spus că nu tolerăm astfel de acțiuni și cei care lasă loc pentru a admite astfel de încălcări trebuie să poarte răspundere. În același timp, pentru a elucida și pentru a putea desfășura ancheta de serviciu în condiții corecte și să nu avem influență pe mersul anchetei de serviciu a fost dispusă suspendarea acelor angajați, dar și a conducerii Inspectoratului în cauză."

Cei șase polițiști, inclusiv șeful de secție de la Inspectoratul Botanica, sunt bănuiți de corupere pasivă și corupere activă, fapte comise în circumstanțe agravante. Anchetatorii susțin că aceștia ar fi pretins și primit sistematic sume de bani cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari - atât în numerar, cât și în monedă virtuală. Mijloacele financiare ar fi provenit de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri, în schimbul favorizării sau evitării răspunderii penale.

DANIELA MISAIL-NICHITIN, ministrul Afacerilor Interne: "Ministerul Afacerilor Interne menține poziția de zero toleranță la orice act de corupție și acțiuni ilegale din partea angajaților. IGP va conlucra cu toate instituțiile abilitate în acest caz. Au fost ridicate inclusiv obiecte interzise, iar câțiva din angajații vizați sunt reținuți."

Descinderile au avut loc în seara zilei de 21 aprilie cu sprijinul Direcției Inspectare Efectivă a IGP. În timpul perchezițiilor la birourile angajaților Inspectoratului de Poliție Botanica, oamenii legii au ridicat mai multe probe relevante pentru anchetă, inclusiv documente și obiecte interzise, care urmează să fie supuse expertizării.

Acțiunile anticorupție care au scos la iveală implicarea polițiștilor în scheme cu traficanții de droguri au avut loc chiar în ziua în care Poliția Capitalei a organizat flashmobul „ÎMPREUNĂ SPUNEM NU DROGURILOR”, o inițiativă dedicată prevenirii consumului de droguri. Polițiștii implicați în flashmob au făcut apel către societatea civilă și cetățeni să nu rămână indiferenți.

Opinia ta contează. Comentează!