Sechestre în valoare totală de 6.920.053 lei au fost aplicate în cadrul dosarelor de îmbogățire ilicită a foștilor deputați comuniști
Politic 30 martie 2022, 19:37 | 928

Procuratura Anticorupție susține că, în perioada februarie-martie 2022, în comun cu Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat sechestre pe bunuri în valoare totală de aproape șapte milioane de lei. Este vorba de bunuri aparținând celor 13 ex-deputați comuniști care au migrat la PD și l-au deservit pe oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Sechestre au fost puse pe cinci bunuri imobile, în valoare totală de șase milioane 562 de mii de lei, care aparțin la trei foști deputați. De asemenea, urmare a perchezițiilor efectuate la patru foști deputați au fost ridicate peste 358 de mii de lei. Pe acest caz au fost audiate, ca martori, 27 de persoane și au fost recunoscuți și audiați în calitate de bănuiți 13 foști deputați. De asemenea, au fost efectuate 40 de percheziții și 16 cercetări de obiecte și documente. Totodată au fost adresate 36 de demersuri și delegații către autoritățile competente în vederea efectuării verificărilor și au fost dispuse spre executare cinci constatări tehnico-științifice. Precizăm că, la această etapă a efectuării urmăririi penale, patru foști deputați Sergiu Sârbu, Artur Reșetnicov, Vladimir Vitiuc și Anatolie Zagorodnîi, se află în arest preventiv, pentru 30 zile, în Penitenciarul numărul 13. Violeta Ivanov este în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar ceilalți sunt cercetați în stare de libertate.

Opinia ta contează. Comentează!