Jurnalul Săptămânii, 8 Mai

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.

Unii cu de toate, alții abia de-și duc zilele. Este realitatea zilelor noastre. Mai grav este că, cei de la putere își permit să selecteze cui să-i fie bine, în funcție de culoare politică. Cel puțin asta zic oamenii din comuna Tochile-Răducani, raionul Leova. Localnicii se plâng că primarul ar alege cum vrea gospodăriile care sunt conectate la apeduct. Principiul este simplu: cei care nu l-au votat, nu vor fi asigurați cu apă. Până la soluționarea problemei, oamenii din mahala aduc apă cu căruța de la izvoare. Primarul Marin Ciobanu neagă acuzațiile și spune că de vină ar fi „niște chestii tehnice”.

Și în timp ce oamenii de la sate nu au apă, alții se îmbogățesc în fiecare an tot mai mult. Noi am analizat declarațiile de avere pentru 2020, depuse la Autoritatea Națională de Integritate de către miniștrii demisionari. Haideți să vedem cu ce averi pleacă acești funcționari.

Modul în care sunt cheltuiți banii publici ridică deseori semne de întrebare. După ce anul trecut au fost băgate 2,3 milioane de lei pentru reparația capitală a Complexului Memorial „Eternitate”, monumentul este din nou cârpit. Muncitorii ne-au spus că este nevoie de o altă reabilitare, pentru că „problema nu este la suprafața monumentului, ci în interior”.

Jurnalul Săptămânii, 29 Noiembrie

30 noiembrie 2025, 18:58

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 22 Noiembrie

23 noiembrie 2025, 18:18

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 15 Noiembrie

17 noiembrie 2025, 21:57

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea de a decide liber asupra propriului viitor

12 noiembrie 2025, 21:06

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea...

Jurnalul Săptămânii, 8 Noiembrie

9 noiembrie 2025, 20:10

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul

12 noiembrie 2025, 21:02

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul. Implicarea...

Jurnalul Săptămânii, 1 Noiembrie

3 noiembrie 2025, 12:13

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge tradițiile și valorile naționale

12 noiembrie 2025, 20:56

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge...

Jurnalul Săptămânii, 25 Octombrie

26 octombrie 2025, 20:25

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Opinia ta contează. Comentează!