Guțul și Popan rămân după gratii
La două luni după pronunțarea sentinței de condamnare, bașcanul Evghenia Guțul și secretara fostului Partid Șor Svetlana Popan au aflat că vor continua să-și ispășească pedepsele după gratii. Curtea de Apel Centru a respins cererile depuse de avocații celor două privind eliberarea din detenție. Totodată, instanța a refuzat solicitările privind audierea repetată a martorilor și dispunerea unei expertize financiare în dosar.
Evghenia Guțul și Svetlana Popan au participat la ședința de judecată prin videoconferință. Apărarea a cerut ca Guțul să fie adusă din detenție în sala de judecată, invocând dreptul la un proces echitabil. Și această cerere a fost respinsă de completul de judecată.
Evghenia Guțul, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, a fost condamnată la șapte ani de închisoare pe 5 august, după ce a fost găsită vinovată de finanțareaa ilegală a fostului Partid Șor, iar Svetlana Popan a fost condamnată la șase ani de închisoare. Ambele își execută pedeapsa într-un penitenciar de tip semi-închis pentru femei.
Potrivit procurorilor, în perioada 2019-2022, Guțul a fost implicată activ în introducerea sistematică în Republica Moldova a banilor necontabilizați, proveniți de la un grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă, prin efectuarea curselor aeriene și terestre. Bașcanul pledează nevinovat și susține că decizia instanței a fost motivată politic, acuzații respinse de autorități. Evghenia Guțul este vizată și de sancțiuni internaționale impuse de Statele Unite în iunie 2024 și de Uniunea Europeană în octombrie 2024, pentru acțiuni de destabilizare și promovare a separatismului. Guțul și Popan nu vor avea dreptul să facă parte din partide și să se ocupe de finanțele lor timp de cinci ani.








