Guvernul de la Chișinău este obligat de CEDO să achite prejudicii de 67.500 de euro grupului Petrenco și altor șase activiști
Justiţie 14 septembrie 2021, 18:18 | 923

Republica Moldova a fost condamnată din nou de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. De data aceasta, Guvernul de la Chișinău este obligat să achite prejudicii de 67 de mii 750 de euro grupului Petrenco și altor șase persoane, care, în 2015, au protestat în fața Procuraturii Generale. Cauza se referă la reținerea, arestarea și detenția reclamanților în baza unor acuzații de tulburări în masă.

COMUNICATUL "Promo-LEX": "După examinarea videourilor demonstrației din 6 septembrie 2015, Curtea constată că acuzațiile privind comportamentul violent al reclamanților sunt total incompatibile cu filmările conținute în acele imagini. Potrivit înregistrărilor video, a căror autenticitate nu a fost contestată de Guvern, întrunirea a fost pașnică pe toată durata acesteia. Este adevărat că poliția a folosit forța pentru a-i împinge pe protestatari departe de intrarea în clădire, dar aceștia din urmă nu au prezentat nicio rezistență violentă sau armată și s-au lăsat îndepărtați de intrarea în clădire în 2-3 minute."

Se arată în comunicatul Asociației "Promo-LEX". Astfel, CEDO a dispus ca Guvernul să achite reclamanților prejudicii în valoare de 63 de mii 750 de euro, pentru violările comise și patru mii de euro - costuri și cheltuieli de reprezentare și asistență juridică.

Grigore Petrenco și alți șase activiști au fost reținuți în septembrie 2015, în timpul unui protest în faţa Procuraturii Generale. Aceștia au instalat corturi în fața instituției și la blocul în care locuia liderul de atunci al PD, Vladimir Plahotniuc. Autoritățile moldovene i-au găsit vinovați de organizarea dezordinilor în masă. Toți reclamanții au fost deținuți timp de patru luni și jumătate în Penitenciarul nr.13 și, aproximativ aceeași perioadă de timp, s-au aflat în arest la domiciliu, fiind forțați să poarte brățări electronice, pe care trebuiau să le încarce la fiecare cinci ore.

Opinia ta contează. Comentează!