Mănăstirea Răciula a devenit în vara anului 1959 locul unde s-au ciocnit două forțe antagoniste
În inima Codrilor se înalță de secole, ca un semn al credinței neclintite, Mănăstirea Răciula. Acest loc sfânt a devenit în vara de foc a anului 1959 câmpul unei bătălii fără arme... și fără iertare. Regimul sovietic voia să transforme mănăstirea într-o crâșmă, pentru a tăia cât mai adânc în credința neamului. Însă localnicii și oamenii din satele din apropiere s-au opus. Au ieșit cu furci, coase și cu rugăciuni, și au pus trupurile în calea celor, care veneau cu tăvălugul. Zece zile și zece nopți au păzit porțile mănăstirii. Pe 2 iulie 1959, liniștea a fost însă spulberată. Sovieticii au deschis foc. Altarul a fost profanat, iar cărțile sfinte și icoanele au fost arse.
VALERIA BUSUIOC, reporter Jurnal TV: "Aici, la Răciula se afla una dintre cele mai vechi mănăstiri de maici din Basarabia. În perioada sovietică, biserica a fost închisă, maicile - alungate, și în scurt timp lăcașul a devenit depozit. Astăzi, mănăstirea a renăscut, iar clopotele care fuseseră reduse la tăcere zeci de ani, bat din nou. Aici, credința a supraviețuit chiar și în cele mai întunecate vremuri."
Bolșevicii au încercat să distrugă un lăcaș, dar au trezit o națiune. Au vrut să stingă o lumânare, dar au aprins o flacără. La prima tragere a clopotului, care semnala că biserica este în pericol, sătenii s-au răsculat. Oamenii își lăsau munca de pe deal și mergeau cu furcile spre mănăstire. Formau un zid viu de apărare. Maica Sephora, care era starița bisericii, a fost arestată. Pentru închiderea mănăstirii de la Răciula au fost trimiși aproape 500 de milițieni conduși de un general rus, trimis special din Moscova. În dimineața zilei de 2 iulie 1959, sovieticii au intrat în biserică. Acolo se ruga o singură o maică. În câteva clipe, ea a fost încătușată și condamnată apoi la trei ani de pușcărie. Ion Bendershi avea 14 ani când s-a întâmplat această răscoală.
ION BENDERSCHI, locuitor din satul Răciula: "Această întâmplare a fost în anul 1959, cam când era Duminica Mare s-a pornit această situație. Ei s-au luptat aproape două săptămâni, tot veneau, tot îi alungau, tot veneau, tot îi alungau și o dată au venit toți deodată, cu pistoalele înainte. S-au amestecat toți ca două stâne de oi, au început a împușca, au rănit oamenii. Pe Simion David l-au împușcat de tot. Pe vreo doi i-a rănit, pe câțiva i-a luat la pușcărie, pe vreo 2-3 ani, dar pe unul în genere pentru 15 ani."
Opt persoane au fost condamnate la ani grei închisoare pentru că nu au vrut să lase mănăstirea pe mâna străinilor. Biserica a fost profanată și transformată în spațiu pentru diferite evenimente ale aghitpromului, iar apoi - într-un depozit. Tezaurul mănăstirii a fost ars, iar terenurile și animalele au ajuns în kolhoz. Călugărițele au fost forțate să lucreze în agricultură.
ION BENDERSCHI, locuitor din satul Răciula: "Au venit așa, deodată, au venit să închidă biserica. Polițiștii erau îmbrăcați ca niște preoți. Copiii îi fugăreau, de câte ori au venit, de atâtea ori îi fugăreau. Se auzea la microfon la radio că ne spunea să ne căutăm de lucru, că oricum o să închidă biserica. Pe Simon David l-a împușcat fix lângă mine, eram la trei metri de dânsul."
Presiunea sovieticilor a fost enormă și localnicii au înțeles că regimul nu-i va cruța.
ION BENDERSCHI, locuitor din satul Răciula: "A doua zi, oamenii s-au speriat de așa ceva și nu s-au mai grămădit. Au venit și au închis biserica, o maică stătea în mijlocul bisericii și i-au spus că îi ajunge și au închis-o. După o lună de zile au făcut orchestră, chiar în biserică."
Răciula nu e doar o mănăstire. E dovada că, în fața tiraniei, credința poate fi mai tare decât moartea. După 1989, odată cu prăbușirea comunismului, lăcașul a fost redeschis. Viața monahală a fost reluată sub îndrumarea egumenei Eustafia. În 1990, Mănăstirea a fost reînregistrată oficial, iar în 1994 a fost sfințită din nou biserica de vară.
