Marea Britanie a anunţat joi chemarea a două nave militare, după plecarea a zeci de ambarcaţiuni de pescuit franceze
Externe 7 mai 2021, 15:35

Scandal maritim în canalul Mânecii! Marea Britanie a anunţat chemarea a două nave militare, după plecarea a zeci de ambarcaţiuni de pescuit franceze. Acestea se adunaseră ieri în portul din insula Jersey, în cadrul unei dispute post-Brexit între Paris şi Londra privind accesul pescarilor francezi în apele insulei. Pescarii francezi spun că drepturile lor sunt restricționate pe nedrept de licențele emise de autoritățile insulare, în cadrul unui nou sistem de organizare după Brexit, relatează AFP.

"Suntem încântaţi că bărcile de pescuit franceze au părăsit de acum Jersey", a indicat Downing Street într-un comunicat. ''Cu situaţia rezolvată deocamdată, patrulele Royal Navy se pregătesc să revină în portul din Regatul Unit'', a menţionat sursa citată. Zeci de vase de pescuit franceze s-au strâns joi dimineaţă în faţa portului capitalei insulei Jersey din canalul Mânecii, sub supravegherea a două nave militare britanice, pentru a protesta faţă de condiţiile de pescuit impuse marinarilor francezi după Brexit.

Marea Britanie a trimis ieri în Canalul Mânecii două nave de război, în timp ce Franța a trimis două nave de patrulare. Cabinetul premierului britanic a precizat că a trimis cele două nave ale marinei pentru a „monitoriza situația”, în timp ce autoritățile franceze au explicat că cele două nave franceze se află într-o misiune de serviciu public pentru a asigura siguranța în zonă. Anterior, Franța a amenințat că va întrerupe alimentarea cu energie electrică a insulei din cauza acestei dispute.

Pescarii francezi protestează față de noile reguli de pescuit – introduse săptămâna trecută de guvernul din Jersey în cadrul Acordului de comerț și cooperare dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană, – care impun ca navele franceze să demonstreze că au un istoric de pescuit în apele insulei. Francezii sunt nemulțumiți și pentru că cerințele suplimentare au fost adăugate fără un eventual preaviz. Autoritățile franceze spun că „noile măsuri tehnice” nu au fost comunicate Uniunii Europene, ceea ce le face „nule și neavenite”.

Insula Jersey are propriul sistem de guvernare, dar afiliată Marii Britanii. Este situată în Canalul Mânecii, la aproximativ 20 de kilometri de coastele Franţei. Insula este alimentată cu electricitate de pe continent.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE