Un medic din Chișinău, acuzat de abuz sexual asupra unor minore, vizat într-un dosar penal care a durat opt ani, a scăpat de pedeapsă
Un medic din Chișinău, acuzat de abuz sexual asupra unor minore și vizat într-un dosar penal care a durat aproape un deceniu, a scăpat de răspundere. Curtea Supremă de Justiție a hotărât în 2021 încetarea procesului, invocând „erori de procedură penală”. Deși doi magistrați vorbeau de suficiente probe pentru o rejudecare, Boris Meșteșug continuă să lucreze în libertate. Jurnal TV a investigat acest caz în 2019. Între timp, noi presupuse victime au ieșit la iveală, scrie RISE Moldova.
După opt ani de examinări, Curtea Supremă de Justiție a dispus, în 2021, încetarea procesului pe motiv de erori procedurale, fără a analiza fondul acuzațiilor. Două judecătoare au semnat opinii separate, în care au argumentat că declarațiile fetelor demonstraseră clar vinovăția lui Meșteșug și că existau suficiente probe pentru o rejudecare.
Dosarul a trecut prin mâinile a 11 judecători, însă doar unul dintre aceștia mai este astăzi în sistem. Opt magistrați au plecat din funcție înainte de evaluarea externă a integrității, iar alți doi au fost demiși. Unul a fost vizat în fapte de corupție, iar celălalt avea o discrepanță considerabilă între veniturile declarate și cheltuieli. Inițial, cele două dosare au fost unite, iar Boris Meșteșug a fost audiat în calitate de bănuit. Ulterior, i-a fost adusă oficial învinuirea.
Dosarul a ajuns pe masa instanței de fond în noiembrie 2014, însă examinarea a durat patru ani, cu amânări repetate. Cauza a fost mutată la o altă judecătorie, după ce Boris Meșteșug a lovit mașina președintelui completului și a solicitat recuzarea acestuia. Pe parcursul examinării dosarului, declarațiile mai multor martori ai acuzării au fost înlăturate, iar în lipsa altor probe, mărturiile celor două victime nu au fost considerate suficiente pentru condamnarea lui Boris Meșteșug. Mărturiile primei victime, susținute de o expertiză psihologică ce arăta trauma suferită, nu au fost considerate suficiente. În cazul celei de-a doua victime, instanța a contestat credibilitatea declarațiilor acesteia, invocând un certificat eliberat la șase ani după incident, semnat de directoarea Institutului de Ftiziopneumologie, document în care se menționa că Boris Meșteșug ar fi fost de gardă în ziua presupusului abuz.
În 2021, Curtea Supremă de Justiție a constatat că instanțele de fond și de apel ar fi interpretat greșit procedura de reluare a urmăririi penale. Conform legii, reluarea era permisă atâta timp cât nu expira termenul de prescripție. CSJ a decis că procesul penal nu mai poate continua, motivând că a durat prea mult până când Boris Meșteșug a fost pus sub învinuire.
După decizia CSJ, avocata Violeta Andriuța a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Dacă Republica Moldova va pierde, CEDO poate impune rejudecarea dosarului și acordarea de despăgubiri pentru victime. Potrivit avocatei Violeta Andriuța, o astfel de hotărâre ar obliga statul să adopte nu doar măsuri individuale pentru copiii abuzați, ci și reforme sistemice, pentru a preveni cazuri similare. Condamnarea ar fi monitorizată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei și ar putea deveni un moment de cotitură în protecția copiilor abuzați sexual.
De-a lungul anchetei, Boris Meșteșug și-a continuat activitatea în mai multe instituții medicale din Chișinău. În prezent, el lucrează ca anesteziolog în Secția terapie intensivă a Spitalului Clinic de Psihiatrie și la Centrul „Extramed”. Administrațiile acestora susțin că la angajare nu exista o hotărâre definitivă de condamnare pe numele lui Meșteșug și că nu au fost înregistrate plângeri din partea pacienților. Potrivit RISE Moldova, Ministerul Sănătății face trimitere la prezumția de nevinovăție.








