Procurorii au descins astăzi cu percheziții la Dorin Damir și la Octavian Orheianu
Procurorii au efectuat astăzi percheziții la Dorin Damir, finul lui Vladimir Plahotniuc, și la Octavian Orheianu, vicepreședinte al Federației Mondiale de K-1 Amatori.
Anchetatorii au două dosare penale. Unul, privind evaziunea fiscală și altul legat de preluarea, în 2017, a companiei „Pro Imobil” de către un grup de persoane apropiate celor doi. Descinderile au fost confirmate de ministrul de Interne, Daniela Misail-Nichitin, după ședința Guvernului. Aceasta a declarat că în urma perchezițiilor a fost reținută o persoană. Potrivit surselor noastre confidențiale, este vorba despre Dorin Damir. Procuratura a anunțat că va oferi detalii după finalizarea acțiunilor procesual-penale.
DANIELA MISAIL-NICHITIN, ministrul de Interne: "-Este o cauză gestionată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Inspectoratul Național de Investigații oferă sprijin în acest sens. Sunt în proces de desfășurare peste 20 de percheziții în cinci locații diferite. - Până la această oră a fost reținut cineva? Presa scrie că Dorin Damir ar fi fost reținut. - Haideți să lăsăm ofițerii de investigație să-și desfășoare activitatea. Bineînțeles că vor fi persoane reținute și pe acest dosar."
Potrivit Procuraturii, ancheta este în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.
COMUNICATUL PCCOCS: "Autoritățile de drept investighează un caz de evaziune fiscală și spălare de bani, soldat cu reținerea unei persoane. În cel de-al doilea caz, oamenii legii investighează un dosar penal de trafic de influență şi șantaj."
Procurorii vor da detalii după finalizarea acțiunilor procesual-penale, precizează sursa citată.
Octavian Orheianu a deținut funcția de vicepreședinte al Federației Mondiale de K-1 Amatori din Republica Moldova, organizație condusă anterior de Dorin Damir, finul fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc. În prezent, Dorin Damir este președintele FEA. Octavian Orheianu este, de asemenea, fondatorul clubului sportiv „LION Academy” și al companiei imobiliare „ClassImobil”. În 2024, Jurnal TV a scris despre compania „Pro Imobil”, vizată într-un dosar penal, care a suportat mai multe schimbări în perioada în care fondatorul afacerii era anunțat în căutare internațională, angajații fiind interogați. Businessul a trecut la o altă companie, de la „Pro Imobil Grup” SRL, la „Pro Imobil Company”, care, în noiembrie 2017 fusese cumpărată de alt SRL, la care unul dintre fondatori este un sportiv de nici 30 de ani. Vom reveni cu detalii.








