Consiliul Superior al Procurorilor ar urma să desemneze astăzi un procuror general interimar, după demisia lui Ion Munteanu
Consiliul Superior al Procurorilor ar urma să desemneze astăzi un procuror general interimar, după demisia lui Ion Munteanu. Până la această oră, nicio persoană nu și-a depus candidatura. Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, speră că acestea vor apărea până la ședința CSP. „Este una dintre cele mai importante funcții din sistemul justiției”, a subliniat Mihailov-Moraru înaintea ședinței de Guvern.
VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției: "Este o decizie destul de importantă, de o responsabilitate majoră a conduce sistemul procuraturii și, într-un context destul de complicat. Este nevoie și de mult curaj în acest sens. De aceea și am anunțat această pauză de o zi, să sperăm că până la orele 15 vom avea mai multe informații în privința dosarelor depuse. Funcția nu poate fi în niciun caz considerată neatractivă, este una din cele mai importante funcții din sistemul justiției, care înseamnă multă responsabilitate și curaj."
Ion Munteanu ar fi demisionat din funcția de procuror general pentru că își dorește avansarea în cariera profesională, a mai declarat Veronica Mihailov-Moraru.
VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției: "În premieră, urmare a reformei inițiate de Guvern și de Parlament s-a schimbat componența Curții Supreme de Justiție, din care pot face parte și membri non-judecători. Se știe că anterior și domnul Ion Munteanu a fost interesat de această funcție și de altfel, este și, în premieră, primul reprezentant al sistemului procuraturii care a devenit judecător la CSJ. Este important și la CSJ să suplinim funcțiile pentru ca această curte să fie capabilă plenar să se ocupe de uniformizarea practicii judiciare."
Funcția de procuror general interimar a devenit vacantă după ce Ion Munteanu a fost numit judecător la Curtea Supremă de Justiție. Decretul prezidențial a fost semnat pe 23 mai și a intrat în vigoare pe 26 mai. Conform legii, odată cu numirea lui Ion Munteanu la CSJ, în decurs de cinci zile, Consiliul Superior al Procurorilor trebuie să aleagă un șef interimar, iar în cel mult șase luni urmează să fie desfășurat concursul pentru alegerea unui nou procuror general.








