Guvernul dă asigurări că aprovizionarea cu produse petroliere a Aeroportului Internațional „Eugen Doga” nu este în pericol
Social 5 noiembrie 2025, 20:10 | 504

Guvernul dă asigurări că aprovizionarea cu produse petroliere a Aeroportului Internațional „Eugen Doga” nu este în pericol, deși compania Lukoil a fost inclusă pe lista sancțiunilor internaționale. „În curând vor fi luat decizii privind următorii pași”, anunță miniștrii miniștrii Infrastructurii și Energiei. Potrivit acestora, Lukoil este principalul furnizor de combustibil pentru Aeroport.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii: "El este deținătorul cu drept de proprietate privată asupra infrastructurii din Aeroportul Chișinău, care se ocupă de depozitare, păstrare și de încărcarea avioanelor. Evident că noi le-am împărțit în trei elemente în baza cărora trebuie luate decizii: infrastructura de benzinărie, infrastructura de depozitare angro în afara aeroportului și a treia este infrastructura pe care o deține pe teritoriul aeroportului."

Potrivit lui Vladimir Bolea, la etapă actuală, alimentarea se desfășoară în regim normal și nu există niciun pericol ca aeroportul să rămână fără combustibil, cel puțin până la sfârșitul anului curent. „Analizăm toate scenariile”, a declarat la rândul său ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: "Germania a luat o decizie, Bulgaria a luat o decizie. La fel și noi analizăm toate scenariile și toate opțiunile cu entitățile, instituțiile abilitate - Banca Națională, ANRE - pentru că Lukoil lucrează în primul rând pe o piață reglementată. Lucrează și pe piața de furnizare a combustibilului de avioane. Analizăm toate scenariile. În paralele se discută și celelalte companii petroliere din țară care au diferite contracte în regiune."

Potrivit lui Dorin Junghietu, compania Lukoil controlează între 40 și 50% din piața benzinei și aproximativ 20–30% din cea a motorinei din Republica Moldova, fiind totodată principalul furnizor de combustibil pentru Aeroportul din Chișinău. Oficialul a precizat că o eventuală naționalizare ar fi un proces extrem de delicat din punct de vedere internațional. Între timp, Lukoil și-a anunțat intenția de a-și vinde activele din străinătate după sancțiunile anunțate, iar mai multe state europene - inclusiv Bulgaria, Germania și Ungaria - analizează posibilitatea de a permite continuarea activității unor filiale cu management local.

Opinia ta contează. Comentează!