Un avion ce transporta 28 de pasageri în estul Rusiei a căzut astăzi în Marea Ohotsk
Externe 6 iulie 2021, 20:04 | 834

Un avion ce transporta 28 de pasageri în estul Rusiei a căzut astăzi în Marea Ohotsk, anunţă agenţiile de presă ruse. Printre cele 28 de persoane la bord se aflau şase membri ai echipajului şi unul sau doi copii. Avionul s-a lovit de un deal şi a fost distrus în totalitate.

Aparatul AN-26 efectua legătura între Petropavlovsk-Kamciatsk şi Palana, în peninsula Kamciatka. Au fost găsite fragmente ale avionului, iar supraviețuitori nu există, a declarat pentru agenția TASS directorul general al companiei de aviație ”Kamciatka”, Alexei Hrabrov. Potrivit acestuia, obiectele au fost găsite la aproximativ 4 kilometri de aeroport. Două elicoptere au fost mobilizate pentru căutări.

Autoritățile au deschis dosar penal.

Cel mai recent accident grav datează din luna mai 2019, cu aterizarea forţată a unui Suhoi Superjet al companiei naţionale Aeroflot, care a luat foc pe pista unui aeroport din Moscova. În accident au murit 41 de persoane.

În februarie 2018, un AN-148 al Saratov Airlines s-a prăbuşit la scurt timp după decolare lângă Moscova, iar 71 de persoane şi-au pierdut atunci viaţa. O anchetă a stabilit atunci că la originea accidentului a stat o eroare umană. Rusia are de multă vreme o proastă reputaţie în ceea ce priveşte securitatea aviatică.

Opinia ta contează. Comentează!