Fostul adjunct al directorului SIS, Alexandru Balan, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT din România
Justiţie 27 februarie 2026, 20:36 | 71

Alexandru Balan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Potrivit DIICOT, Balan este judecat peste Prut pentru tentativă de trădare, după ce ar fi transmis informații secret de stat către ofițeri KGB din Belarus și ar fi pus în pericol securitatea națională.

Din anul 2024, fostul director adjunct al SIS ar fi acționat în mod repetat intrând în contact cu ofițeri de informații ai Comitetului Securității de Stat al Republicii Belarus, transmite DIICOT. Conform procurorilor de peste Prut, Alexandru Balan ar fi avut două întâlniri la Budapesta, în Ungaria, desfășurate în regim clandestin și cu adoptarea unor măsuri specifice de protecție, dar ar fi comunicat și prin intermediul poștei electronice. Prin aceste canale, ar fi urmărit transmiterea de date și informații clasificate ca secret de stat. În afară de aceasta, ar fi participat la instructaje și ar fi primit plăți în schimbul serviciilor prestate.

COMUNICATUL DIICOT: "Inculpatul, în perioada în care a ocupat poziția de șef al Direcției Generale Contraspionaj a Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, și, ulterior, în calitate de director adjunct al instituției, a intrat în posesia mai multor informații clasificate conexe spațiului Federației Ruse. După ce a părăsit instituția, a deținut fără drept documente și informații secrete de natură să afecteze securitatea națională a României."

În momentul percheziției domiciliare efectuate în septembrie 2025, Alexandru Balan deținea două documente care conțineau informații clasificate drept secret de stat. Procurorii DIICOT au solicitat instanței menținerea măsurii arestului preventiv, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București.

Fostul director adjunct al SIS, deținător al cetățeniei Republicii Moldova și României, a fost reținut pe 8 septembrie la Timișoara, fiind acuzat că ar fi divulgat informații sensibile privind România către ofițeri KGB din Belarus. Anchetatorii suspectează, de asemenea, existența unor legături cu grupări informatic-criminale din spațiul est-european, prin intermediul cărora ar fi fost realizate atacuri cibernetice asupra unor instituții publice și entități financiare.

Opinia ta contează. Comentează!