Image-Description
Blinken către Putin: „Dacă un singur militar rus pune piciorul în Ucraina, va declanşa un răspuns sever din partea SUA”
Internaţional 24 ianuarie 2022, 07:27 | 1537

Secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat Rusia că, în cazul în care „un singur militar rus” ar intra în Ucraina „într-un mod agresiv”, o astfel de acţiune va declanşa un răspuns „sever” din partea SUA şi aliaţilor săi, informează CNN.

„Dacă un singur militar rus pune, în mod agresiv, piciorul în Ucraina, va declanşa un răspuns rapid, sever şi unit din partea noastră şi a Europei”, a spus Antony Blinken în cadrul unei emisiuni la CNN.

Declaraţia oficialului american clarifică şi mai mult poziţia Statelor Unite referitoare la comiterea, de către Moscova, a unor acţiuni militare agresive suplimentare împotriva Kievului, după ce ruşii au masat deja peste o sută de mii de militari la graniţa cu Ucraina.

În acelaşi timp, Blinken a spus că administraţia americană nu va impune sancţiuni Rusiei în mod „preventiv”, aşa cum a solicitat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

„Când vine vorba despre sancţiuni, scopul lor este să descurajeze o posibilă agresiune a Rusiei”, a spus secretarul de stat american. „Dacă am impune sancţiuni acum, am anula acest efect de descurajare”, a adăugat Blinken, potrivit Digi24.

Cu câteva zile în urmă, preşedintele american Joe Biden a dat asigurări că orice intrare a trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei ar fi considerată o „invazie”. Iniţial, Biden provocase indignarea Kievului după ce a evocat posibilitatea unei „incursiuni minore” a Rusiei în Ucraina.

Biden a afirmat că a fost „foarte clar” cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a a adăugat: „Dacă un grup de unităţi ruse, indiferent care ar fi el, traversează frontiera Ucrainei, este o invazie”.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE