Jurnalul Săptămânii, 29 Noiembrie
30 noiembrie 2025, 18:58
Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....
Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.
Orașul Hâncești e plin de câini fără stăpân. Dulăii, adesea agresivi, se plimbă liber pe străzi, băgând frica în oameni. Și pe bună dreptate. În ultima săptămână au fost mușcate tocmai cinci persoane, printre care trei copii. Un azil pentru câini a fost construit, doar că nu este deschis deocamdată din cauza unor probleme... birocratice.
Nicușor Dan este președintele României. Curtea Constituțională a României a validat rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai. Decizia a fost luată în unanimitate de magistrați. Liderul AUR, George Simion, a cerut anularea scrutinului, dar Înalta Curte a respins contestația. Nicușor Dan a spus că prima sa vizită oficială în calitate de președinte al României va fi la Chișinău.
Deși trăim în epoca în care vorbim despre călătorii în spațiu, în Republica Moldova încă sunt sate în care lipsesc lucruri simple: apă și canalizare. Guvernările care s-au perindat la conducere au promis, una după una, că rezolvă situația. Nu s-a întâmplat, însă. Oamenii din satul Floreni, bunăoară, o localitate care se află la nici jumătate de oră distanță de Chișinău, cară apă de la fântână. Și o fac de ani buni. Primarul spune că soluții sunt, dar toate implică cheltuieli mari.