Fiul fostului procuror din municipiul Chișinău, Victor Plugaru, a fost reținut pentru 72 de ore
Fiul fostului procuror din municipiul Chișinău, Victor Plugaru, a fost reținut pentru 72 de ore. El este suspectat de trafic de influență. Daniel Plugaru ar fi promis obținerea unei decizii favorabile într-o cauză penală. Potrivit Centrului Național Anticorupție, bănuitul ar fi pretins 400 de mii de dolari pentru asigurarea unei decizii favorabile pentru mai multe persoane vizate în dosarul penal.
Potrivit anchetei, o tranșă din suma pretinsă pentru asigurarea unei hotărâri judecătorești favorabile a fost oferită sub controlul CNA, iar Daniel Plugaru a și fost reținut. Instituția a făcut publică o secvență a interceptării convorbirilor telefonice din acest dosar.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, în acest dosar au loc acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și pentru identificarea tuturor celor implicați. Amintim că orice persoană beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.








