Ședința de judecată programată pentru astăzi în dosarul fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, a fost amânată
Justiţie 3 septembrie 2025, 18:49 | 495

Ședința de judecată programată pentru astăzi în dosarul fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, învinuit că a accidentat mortal un adolescent și a fugit de la locul faptei, a fost amânată. De data aceasta ședința nu a avut loc deoarece Ion Andronache, acuzat că l-ar fi ajutat pe Ciochină să schimbe plăcuțele de înmatriculare ale mașinii, nu s-a prezentat în instanță. Informațiile au fost comunicate de procurorul de caz.

Fostul primar al comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, este învinuit că pe 19 februarie 2024 a accidentat mortal un băiat de 14 ani și a fugit de la locul faptei. Potrivit Poliției, înainte de a fi prins, acesta ar fi încercat să ascundă urmele accidentului. Nicanor Ciochină riscă până la șapte ani de închisoare. Acesta pledează nevinovat.

Opinia ta contează. Comentează!