Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova au semnat o notă de înțelegere
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova au semnat astăzi un Memorandum de Înțelegere, care va facilita integrarea socială și economică a refugiaților din țara vecină și a altor persoane vulnerabile pe piața muncii din țara noastră.
Parteneriatul urmărește să faciliteze accesul beneficiarilor la sprijin pentru angajare, consiliere în carieră, formare profesională și oportunități de interacțiune cu angajatorii. În baza Memorandumului vor fi organizate târguri ale locurilor de muncă și activități de promovare a practicilor incluzive de recrutare. Sunt prevăzute trei instruiri regionale în nordul, centrul și sudul Republicii Moldova, destinate angajaților Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu accent pe angajarea refugiaților și depășirea stereotipurilor. Parteneriatul moldo-ucrainean se bazează pe respectarea principiilor nediscriminării, participării voluntare, consimțământului informat și protecției datelor persoanale ale beneficiarilor.








