Împreună o putem salva pe Alexandra!

Viața ne lovește cu obstacole ca să ne întărească și să devenim mai puternici. O lovitură a primit-o și familia Vîntu. La doar 4 luni, fiica lor se confruntă cu un diagnostic grav, iar părinții sunt gata să facă orice pentru a o salva pe micuța Alexandra. Haideți să oferim o mână de ajutor pentru cei care într-adevar au nevoie de el.

Maxim și Virginia au visat dintotdeauna la o familie mare și unită, iar noutatea că vor deveni părinți i-a făcut cei mai fericiți. Virginia a născut primul copil, un băiețel perfect sănătos, iar peste 3 ani a rămas însărcinată cu al doilea.

După o lună de la naștere, mama a observat că fetița își mișca picioarele greu. A mers la ortoped, iar medicul i-a trimis de urgență la neurologie.

În România a obținut rezultatul de sânge, care a confirmat diagnosticul de amiotrofie spinală de tip 1. Cu cât debutul acestei boli este mai precoce, cu atât starea sănătății este mai gravă.

Părinții au fost încadrați într-un proiect din România, unde micuța Alexandra a fost injectată cu medicamentul spinraza, un tratament costisitor de 300 de mii de euro lunar, asigurat de către stat.

Singura sursă de venit este salariul soțului, de aceea familia Vîntu are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare.

Alexandra nu are puteri să se alimenteze singură, ea are nevoie de un dispozitiv special. Iar mama nu o poate hrăni la piept, pentru că din cauza stresului a pierdut laptele.

Chiar dacă până la tratamentul complet este nevoie de o luptă puternică, părinții au speranța că Alexandra se va vindeca.

Împreună putem salva o viață și oferi o copilărie Alexandrei. Pentru donații, o puteți contacta pe Virginia, mama Alexandrei, la numărul 069 99 44 70

Opinia ta contează. Comentează!