Jurnalul Săptămânii, 11 Iulie

În Republica Moldova au apărut, acum doi ani, primele creșe de tip familial, după modelul mai multor state europene. Acestea oferă o alternativă pentru părinții care nu prind un loc în creșele publice sau nu-și permit serviciile celor private. În astfel de servicii, copiii sunt îngrijiți chiar acasă la educatorul care ii preia, într-un grup restrâns, ceea ce permite și o atenție sporită pentru fiecare copil. Unul dintre exemplele de acest fel este cel al Anei Axenti din Chișinău, mamă a trei copii, care a înființat, acum doi ani, o creșă de tip familial, iar printre micii beneficiari a fost chiar mezinul său.

În satul Stârceni, raionul Florești, școala și grădinița s-au închis încă acum câțiva ani. Până anul trecut, în localitate nu era niciun copil, iar timp de mai bine de 15 ani nu au avut loc nașteri. Schimbarea s-a produs odată cu revenirea din Portugalia a unei familii. Odată cu ea, în sat a apărut și primul copil, după o lungă perioadă de timp. Astăzi, fetița merge la grădinița din localitatea vecină, Bobulești, iar părinții spun că planifică să rămână în Republica Moldova. Într-o localitate aproape golită de oameni, un singur copil a reaprins încrederea în viitor.

Grădinița din satul Șamalia, raionul Cantemir, este frecventată de doar șapte copii. În ziua filmărilor au venit doar patru. Asta deși, acum patru decenii, aceeași instituție avea opt grupe și aproape 170 de copii. Deci vorbim despre o scădere de 24 de ori. Astăzi, coridoarele de aici sunt goale, iar sălile par prea mari pentru cei câțiva preșcolari care au mai rămas în sat. Cazul acestei grădinițe este reflecția demografică a Republici Moldova, care pierde, an după an, copii, familii tinere și chiar localități întregi. Migrația și scăderea natalității au amenință tot mai multe sate, pentru care cea mai mare provocare nu mai este construirea unei grădinițe, ci lipsa copiilor care să-i treacă pragul celei care încă există.

Opinia ta contează. Comentează!