Sentința de condamnare a fostului deputat Alexandr Nesterovschi a fost menținută de Curtea de Apel Centru
Justiţie 23 decembrie 2025, 20:08 | 113

Sentința de condamnare a fostului deputat Alexandr Nesterovschi a fost menținută de Curtea de Apel Centru. Instanța a respins astăzi apelul depus de avocatul inculpatului.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, avocatul lui Alexandr Nesterovschi a contestat decizia Judecătoriei Chișinău, din 19 martie curent, prin care acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare și obligat să achite peste 1,1 milioane de lei. Astăzi, Curtea de Apel Centru a respins însă ca nefondat apelul depus de apărătorul lui Nesterovschi. Decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni. Alexandr Nesterovschi a fost condamnat pentru corupere pasivă, pregătirea și acceptarea finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat. Pe 18 martie, fostul deputat s-a aciuat la sediul Ambasadei Federației Ruse din Chișinău. Pe 19 martie, în ziua condamnării, acesta a fost transportat în stânga Nistrului cu un microbuz al reprezentanței diplomatice. Între timp, a fost anunțat în căutare prin Interpol.

Opinia ta contează. Comentează!