Interlopul Gheorghe Nazaruc a fost scos din arest preventiv și plasat în arest la domiciliu
Justiţie 5 februarie 2021, 15:48 | 2249

Interlopul Gheorghe Nazaruc, cunoscut ca ”Jora Belţkii”, „mâna dreaptă” a liderului lumii criminale lui Grigore Caramalac, a fost eliberat din arest preventiv și plasat în arest la domiciuliu. Informația a fost confirmată pentru Jurnal TV de către șeful PCCOCS, Ion Caracuian.

ION CARACUIAN, șeful PCCOCS: "Da, la data de 3 februarie, judecătorul care judecă în fond dosarul a examinat demersul privind prelungirea măsurii de arest, dar și cererea avocatului de schimbare a măsurii preventive și a decis să dispună arestul la domiciliu. - Acum dumnealui este la domiciliu? - Da, este arestat la domiciliu."

Pe data de 29 noiembrie 2020, Gheorghe Nazaruc a fost reținut în flagrant în regiunea Odesa din Ucraina. Două săptămâni mai târziu, pe 14 decembrie 2020, Jora Belțkii a fost extrădat din Ucraina autorităților moldovene. Operațiunea de transmitere a interlopului a avut loc la Vama Tudora. Nazaruc a fost condamnat în Federația Rusă pentru atac armat. El și-a ispășit pedeapsa, iar acum trei luni a fost eliberat. Potrivit surselor Jurnal TV, după eliberare, în data de 14 noiembrie 2020, interlopul a venit în Republica Moldova cu scopul de a crea grupuri de sportivi pentru protestele ce urmau să aibă loc pe 16 noiembrie 2020, imediat după turul doi al alegerilor prezidențiale. Acesta mai deţine un paşaport moldovenesc în care figurează cu numele Gheorghe Chelmescu şi un paşaport eliberat de către autorităţile de la Moscova, în care apare oficial cu numele de Gheorghi Orlov.

Opinia ta contează. Comentează!