Ofițerii CNA, cei ai INI și procurorii Anticorupție au descins în această dimineață în mai multe locații din Republica Moldova
Percheziții în cadrul dosarului eliberării unor condamnați pe viață. Ofițerii Centrului Național Anticorupție, cei ai Inspectoratului Național de Investigații și procurorii Anticorupție au descins în această dimineață în mai multe locații din Republica Moldova. Acțiunile au loc în cadrul unei cauze penale ce vizează fapte de corupție în procesul de implementare și aplicare a legii amnistiei, în anul 2021
Potrivit informațiilor oferite de CNA, ancheta investighează posibile fapte de corupere activă și pasivă care ar fi fost comise de persoane implicate în procesul de implementare și aplicare a amnistiei acordate cu ocazia aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, precum și în aplicarea prevederilor articolelor 91 și 92 din Codul penal. Faptele investigate au avut ca rezultat eliberarea din detenție a mai multor persoane condamnate la închisoare pe viață.
În timpul perchezițiilor, au fost ridicate mai multe documente și alte obiecte relevante pentru anchetă. Acțiunile de urmărire penală vor continua, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și acumulării probelor necesare pentru adoptarea unei decizii legale.
Legea amnistiei a fost criticată dur după ce au fost eliberați mai mulți deținuți condamnați pe viață, inclusiv liderul criminal Alexandru Sinigur, cunoscut drept „Синий”, care ulterior a fost reținut într-un alt dosar penal. Ministerul Justiției a confirmat în aprilie curent că nouă persoane au beneficiat de comutarea pedepsei, existând suspiciuni legate de posibile abuzuri sau aplicări incorecte ale legii. Ulterior, Parlamentul a adoptat o modificare legislativă ce interzice reducerea termenului de detenție pentru persoanele cărora li s-a comutat pedeapsa pe viață la detenție pe un termen de 30 de ani. Pe 24 iulie, Curtea Constituțională a anulat o serie de dispoziții din Legea amnistiei, printre care și prevederea ce permitea comutarea pedepsei cu detenție pe viață la 30 de ani de închisoare, fără a mai fi necesară evaluarea riscului de recidivă. Hotărârea a fost emisă în ședința Curții Constituționale în urma unei sesizări depuse de procurorul general.








