Natalia Gavriliță - premierul desemnat de Maia Sandu
Politic 27 ianuarie 2021, 19:24 | 1500

Natalia Gavriliță este candidatul președintelui Maia Sandu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.

La scurt timp după ce a fost propusă de Maia Sandu pentru funcția de premier, Natalia Gavriiliță a plasat pe facebook un mesaj, în care afirmă că se simte onorată. Natalia Gavriliță scrie că va folosi toate aptitudinile ei pentru a le crea cetățenilor o viață mai bună. Reprezentanții PAS au declarat la rândul lor că nu-și vor da votul pentru Gavriiliță, pentru că numai așa vor fi declanșate alegerile anticipate. Deputații Platformei DA anunță că vor lua o decizie luni. Cert este că și ei sunt pentru alegeri anticipate. Nici Igor Dodon, liderul socialiștilor, nu s-a lăsat așteptat cu o reacție. Potrivit lui Dodon, socialiștii sunt în așteptarea programului prezentat de Gavriiliță. Iar cei din grupul ”Pentru Moldova” și din Partidul SOR au spus că Republica Moldova are nevoie de un guvern, lăsând să se înțeleagă că aceștea o vor vota pe Gavriiliță.

La scurt timp după anunțul Maiei Sandu privind desemnarea unui candidat, Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat că deputații PAS nu vor vota niciun guvern propus acestui Parlament, deoarece” numai aşa se vor putea declanşa alegerile anticipate, pe care le aşteaptă oamenii”. Și președintele fracțiunii Platforma DA, Alexandru Slusari, a lăsat să se înțeleagă că formațiunea va sprijini proiectul privind declanșarea anticipatelor.

AEXANDRU SLUSARI, președintele fracțiunii Platforma DA: "- Din câte am înțeles, din ceea ce a spus doamna Sandu, este o înaintare în scopul declanșării alegerilor parlamentare anticipate. Probabil vom trata ca atare acest subiect. Decidem luni. Așa e statutar. - Dar, în principiu, demersul acesta de a merge în anticipate e unul binevenit? - Poziția nu s-a schimbat. Noi suntem consecvenți, tranșanți.

Într-o postare pe facebook, președintele PSRM, Igor Dodon, a scris că la finele acestei săptămâni va avea loc ședința Consiliului republican al PSRM, unde se va decide dacă deputații socialiști vor vota sa nu noul guvern. Potrivit lui Dodon, ”socialiștii trebuie să participe la audierile parlamentare și la dezbaterile asupra programului și a componenței guvernului, pentru a demonstra poporului calitatea și profesionalismul actualei/vechi echipe a Maiei Sandu”. Celelalte fracțiuni și grupuri parlamentare, la fel, nu au o poziție clară în acest sens.

PAVEL FILIP, președintele PD: "- Ca idee, soluția optimă ar fi un nou Guvern sau alegeri aniticipate? - Eu nu pot să vă dau un răspuns acum pentru că umrmează să luăm o decizie după ce vom consulta toți colegii de partid. Și doi - după ce vom avea o discuție și cu președintele țării." VLADIMIR CEBOTARI, deputat al grupului ”Pro Moldova”: "Este prea devrem să vorbim despre votare sau nevotare. Noi tot timpul am pledat pentru învestirea unui Guvern cu competențe depline pentru ca să nu ținem șara izolată și să avem oameni responsabili."

Opinia ta contează. Comentează!