Eduard Apostol va sta în arest preventiv încă 30 de zile, iar instanța se va pronunța pe 27 ianuarie
Justiţie 23 decembrie 2025, 20:09 | 801

Acuzarea și apărarea au prezentat astăzi pledoariile finale în dosarul Eduard Apostol, acuzat de dublul omor comis în anul 2002, la Grătiești. Acesta va sta în arest preventiv încă 30 de zile. Instanța se va pronunța pe 27 ianuarie. Eduard Apostol pledează nevinovat și refuză să discute cu presa.

Avocatul lui Apostol zice că se așteaptă la o hotărâre legală și motivată.

SILVIU BURLACU, avocatul lui Eduard Apostol: "În viziunea apărării nu au fost prezentate probe care ar confirma vinovăția și implicarea lui Apostol Eduard la faptele care sunt imputate conform rechizitoriului.Am cerut achitare, dar mai avem și un aspect legat de prescripție, în viziunea apărării a expirat termenul de prescripție prin care o persoană poate fi supusă răspunderii penale."

Potrivit procurorului de caz, probele demonstrează vinovăția inculpatului.

PAVEL VINIȚCHI, procuror de caz: "De către acuzarea a fost înaintată o nou învinuire modificată în care au fost invocate mai multe episoade de fals și de trecerea frontierei de stat, inclusiv a declarațiilor mincinoase. De către partea acuzării s-a făcut o analiză a tuturor probelor și s-a invocat cu certitudine constatarea vinovăției pe toate capetele de acuzare incriminate inculpatului. Respectiv, fiind solicitată pedeapsa cea mai aspră văzută de legislația penală, Codul Penal al Republicii Moldova."

Fiul celor doi soți, care au fost uciși în urmă cu 23 de ani, spune că își dorește să se facă dreptate.

DAN BOTNARI, fiul victimelor: "A fost pentru mine o ședință mai emoțională pentru că eu am vorbit din numele părinților mei. Am explicat instanței toată experiența neplăcută care am avut-o atât eu, cât și bunicii mei în urma acestui criminal. Rămân cu speranța că până la urmă dreptatea fi restabilită în privința părinților mei și acest individ va fi condamnat la detenția proporțională cu ceea ce a comis el, de detenție pe viață."

Potrivit procurorilor, în noaptea de 25 mai 2002, Eduard Apostol și alți doi complici au pătruns ilegal într-o casă din Grătiești prin ruperea gratiilor geamurilor. Unul dintre soți, victimă a atacului, a opus rezistență și a tras asupra unuia dintre hoți, care a decedat pe loc. Cu toate acestea, ceilalți doi agresori și-au continuat planul. Soții au fost împușcați mortal, iar după comiterea crimei, atacatorii au sustras 200 de mii de lei și au fugit. Apostol ar fi folosit un pașaport fals cu datele de identitate ale unei persoane din Ucraina. Acesta a evitat timp de peste 23 de ani răspunderea penală, fiind căutat internațional. A tranzitat de multe ori frontierele, iar pe 5 februarie curent a fost reținut în Republica Moldova. Apostol riscă detenție pe viață.

Opinia ta contează. Comentează!