Jurnalul Săptămânii, 16 Ianuarie

Prezentat de Adrian Prodan

Până la finele acestei luni, în Republica Moldova vor ajunge primele doze de vaccin anti-COVID-19. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății. Nu este clar însă ce fel de vaccin va ajunge aici. Agenția Medicamentului nu a autorizat, deocamdată, vreun vaccin anti-COVID.

După ce Republica Moldova a fost obligată de CEDO să plătească 1,5 milioane de euro despăgubiri în cazul centrului comercial ”Gemeni” și să asigure restituirea clădirii foștilor proprietari, statul riscă să piardă acum și mai mulți bani. Asta pentru că soluția identificată de autorități ar presupune până la urmă exproprierea actualilor proprietari. Avocatul centrului comercial spune că statul ar putea fi acționat nu doar în arbitrajul internațional, dar și în instanțele din România, acolo unde s-ar afla acționarii majoritari ai societății pe acțiuni ”Gemeni”.

O plantație de pini din satul Izvoare, raionul Florești este distrusă chiar de localnici. Arborii cu o vechime de peste zece ani sunt tăiați și puși în casele unora de sărbători sau sunt vânduți. Astfel, treptat, fâșia riscă să dispară, iar făptașii rămân nepedepsiți. Autoritățile locale nu au dovezi să le demonstreze vinovăția.

La Centrul de găzduire pentru persoanele fără adăpost e forfotă mare. Frigul i-a făcut pe oameni să caute un loc mai cald. Numărul celor care ajung în această perioadă la instituție s-a dublat. Administrația centrului a luat măsuri speciale atât pentru protecția beneficiarilor, cât și a personalului. Odată ce au pășit pragul centrului, persoanele nou venite sunt plasate într-un izolator pentru 14 zile.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE