Chișinău - Orașul care a renăscut din cenușă de mai multe ori
Chișinău. Orașul care a renăscut din cenușă de mai multe ori. Care a văzut războaie, cutremure, imperii și renașteri. Străzile lui poartă urmele timpului, dar și amprenta celor, care nu au încetat niciodată să creadă în el. Aici, trecutul se împletește cu prezentul - în pașii grăbiți de pe bulevard, în liniștea parcurilor care au văzut generații și în clopotele Catedralei. Este o zi, în care istoria se aude în fiecare colț de stradă.
Totul începe în 1436. Într-un hrisov al domnitorilor Ilie și Ștefan, fiii lui Alexandru cel Bun, e pomenit un mic sat de pe moșia mănăstirii Galata din Iași. Se numea Chișinău, iar potrivit un informații neconfirmate, numele orașului ar fi provenit de la „Chișla Nouă”, adică fântâna nouă. Un izvor, o vale, o mână de case. Așa ar fi început povestea.
Cu timpul, satul devine târg domnesc. Drumul comercial spre Iași și Cetatea Albă îl umple de negustori, caravane și biserici. În 1641 se ridică Biserica Măzărache – cea mai veche din oraș. Chișinăul respiră încet, dar sigur, ca o inimă care începe să bată pentru prima dată.
Chișinăul devine centrul unei noi provincii. În 1834, un incendiu distruge mare parte din oraș. Dar arhitectul Luca Zaushkevici trasează un plan nou, cu străzi drepte și piețe largi - începutul unui oraș modern, ordonat, european. În 1877, la conducerea orașului vine Carol Schmidt, primul primar, omul care va transforma Chișinăul. El aduce lumină stradală, școli, teatre, parcuri și biserici.
Dar în 1903, orașul cunoaște și durerea - pogromul evreiesc care lasă în urmă moarte și ruine. Chișinăul învață că frumusețea și suferința pot coexista în același loc.
În 1918, Sfatul Țării proclamă Unirea Basarabiei cu România, iar Chișinăul devine orașul de reședință al provinciei unite. Urmează o perioadă de modernizare interbelică: se deschid licee, teatre, cinematografe, iar bulevardul principal poartă numele Ștefan cel Mare. Orașul e numit atunci „Micul Paris al Basarabiei” - pentru eleganța și atmosfera sa cosmopolită.
Liniștea nu durează mult. În 1940, Basarabia e ocupată de URSS, iar un an mai târziu, în 1941, revine sub administrația României. Frontul trece de mai multe ori peste oraș. Bombardamentele din 1941 și 1944 distrug aproape tot. Catedrala, Gara, primăria, casele vechi - multe dispar în flăcări. Chișinăul e în ruine.
După război, orașul capătă o nouă față – una industrială, planificată, dar cu un aer impersonal. Totuși, se păstrează Catedrala, Arcul de Triumf, câteva clădiri istorice și parcurile centrale, care dau suflet capitalei.
După 1991, Chișinăul devine capitala unei țări independente. Se redeschide Catedrala, se ridică steagul tricolor, iar limba română răsună din nou liber. Orașul cunoaște transformări, haos urban, dar și renaștere. Între blocuri și clădiri de sticlă, vechiul Chișinău încă respiră.
Astăzi, Chișinăul are peste 700.000 de locuitori, o populație diversă, o viață culturală dinamică și un centru care îmbină istoria cu modernitatea. Este orașul unde trecutul se vede în cupolele Catedralei, iar viitorul – în fațadele de sticlă. Un oraș cu răni și frumuseți, cu nostalgii și speranțe.
