Oamenilor li s-a permis să ducă la groapa de gunoi doar materiale de construcții, unii însă obișnuiesc să arunce deșeurile pe unde pică
Scandal în comuna Băcioi! Oamenilor li s-a permis să ducă la groapa de gunoi doar materiale de construcții utilizate, dar unii nicidecum nu pot scăpa de obișnuința să arunce deșeurile unde le pică mai bine. Autoritățile locale încearcă să pună capăt acestei practici, dar... degeaba. De ce, aflați în reportajul nostru.
ILIE LEAHU, primarul comunei Băcioi: "Locația de la intrare în localitate a fost ca platformă de gunoi. Pe timpuri se depozitau deșeurile. Oamenilor li s-a permis să depoziteze pământ, materiale de construcții după demolări sau excavări, doar că lumea duce și deșeuri acolo, ceea ce este categoric interzis. Cei care nu au un contract cu serviciul de salubrizare aleg să ducă gunoiul acolo. Zilnic acolo zona se monitorizează, încercăm cu sectorul de poliție să identificăm persoanele care depozitează, indiferent din localitate sau care tranzitează."
Unii săteni spun că cei care aruncă deșeurile în locuri neautorizate fie o fac deoarece nu vor să achite taxa de salubrizare, fie sunt oameni inconștienți.
Primarul comunei Băcioi a inițiat un proiect de împădurire a zonei unde se acumulează în prezent deșeurile.
ILIE LEAHU, primarul comunei Băcioi: "Facem apel către comunitate să nu depoziteze acolo deșeurile, să nu evacueze deșeurile, să nu le evacueze în timpul nopții. De obicei, este un domn în timpul zilei care monitorizează."
Potrivit primarului, autoritățile locale depun eforturi pentru a menține curățenia și a crea spații verzi, dar schimbarea adevărată a comunității depinde de comportamentul fiecărui cetățean.








