Cinci țări fondatoare ale Uniunii Europene propun lipsirea provizorie de dreptul de vot a noilor membri
Justiţie 10 iunie 2026, 18:33 | 220

Cinci țări fondatoare ale Uniunii Europene propun lipsirea provizorie de dreptul de vot a noilor membri. Dezbătută anterior în spațiul public, ideea se regăsește într-un document oficial, consultat de Reuters. Analiștii din Republica Moldova consideră că, dacă se va materializa, inițiativa ar putea aduce atât avantaje, cât și dezavantaje pentru țara noastră.

EUGEN MURAVSCHI, reprezentat WatchDog: "La capitolul avantaje, ar fi că ne-ar accepta mai ușor, probabil, unele state ușor mai sceptice față de extindere. Dezavantajul ar fi că, în primă etapă, nu am avea drept de vot, adică ar trebui să respectăm unele decizii, să ne conformăm unor decizii la care, să spunem așa, nu am luat parte. Acest lucru este, desigur, incorect."

Deocamdată, ideea nu reflectă poziția oficială a Uniunii Europene și apare doar ca propunere din partea a cinci state fondatoare.

EUGEN MURAVSCHI, reprezentat WatchDog: "Eu nici nu sunt sigur dacă această propunere este legală, inclusiv din punct de vedere al Tratatelor fondatoare ale Uniunii Europene. Nu este un lucru gata decis și eu cred că totuși Republica Moldova ar trebui să insiste pe calitatea de țară membră cu drepturi depline."

Potrivit Reuters, printre ideile Germaniei, Franței, Țărilor de Jos, Belgiei și Luxemburgului mai figurează instituirea unui control mai strict după aderare și măsuri ce ar putea fi activate în cazul în care un stat încalcă reguli importante, precum cele privind democrația și libertatea presei.

Opinia ta contează. Comentează!