Fratele lui Gheorghe Cotorobai, bărbatul condamnat la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, va ajunge pe banca acuzațiilor
Justiţie 25 aprilie 2025, 17:58 | 396

Fratele lui Gheorghe Cotorobai, bărbatul condamnat la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria din Orhei, va ajunge pe banca acuzaților. Alexei Cotorobai este suspectat de uciderea unui copil de doar zece luni, crimă comisă în februarie 2010, în raionul Telenești. După 15 ani, Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală și a transmis cauza în instanță. Potrivit procurorului de caz, ancheta a fost redeschisă în mod excepțional ca urmare a apariției unor probe noi.

Acuzatorul de stat Roman Eremciuc a anunțat că pe 31 ianuarie curent, instanța a decis achitarea mamei copilului, stabilind că aceasta nu a comis fapta.

ROMAN EREMCIUC, procuror: "În anul 2024, în baza unor probe noi apărute, Procuratura Generală s-a autosesizat și a solicitat revizuirea unei sentințe revocabile prin care mama copilului fusese anterior condamnată pentru lăsarea în primejdie."

În urma noilor investigații desfășurate de Procuratura Generală în colaborare cu Procuratura raionului Telenești, cauza penală a fost reluată în privința lui Alexei Cotorobai, fratele lui Gheorghe Cotorobai. Acum acesta este învinuit de uciderea copilului.

ROMAN EREMCIUC, procuror: "În cadrul acestor activități, au fost identificate fapte și probe esențiale care nu au fost cunoscute anterior organului de urmărire penală. Aceste constatări au dus la reevaluarea temeiniciei unei ordonanțe din anul 2010, prin care actualul învinuit fusese scos de sub urmărire penală. Acea ordonanță a fost anulată, iar cauza penală a fost reluată în privința persoanei respective, care în prezent este învinuit pentru infracțiune de omor."

În februarie 2010, mama copilului de zece luni, care era minoră la acea vreme, a fost condamnată pentru decesul pruncului. În raportul de expertiză legală s-a constat că victima a fost afectată de „sindromul copilului scuturat”, iar leziunile au fost cauzate „în urma zdruncinării de către persoane neidentificate”. Ținând cont de vârsta mamei, tânăra a fost eliberată de răspundere penală, fiind sancționată cu o amendă.

În prezent, Alexei Cotorobai este învinuit pentru omor, viol și răpire. Dosarul a fost prezentat spre examinare în fond, iar inculpatul se află în arest preventiv.

Opinia ta contează. Comentează!