Igor Dodon s-a prezentat la Procuratura Generală pentru a oferi explicații în dosarul „Energocom”
Igor Dodon s-a prezentat astăzi la Procuratura Generală, unde a fost chemat să dea mărturii în dosarul „Energocom”. Este vorba de schema, prin care bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 124 de milioane de lei, în 2008, când Dodon era ministru al Economiei. Tot astăzi, Dodon a fost obligat să se prezente la audieri ori de câte ori este citat de procurori. El zice că nu poartă nicio vină.
IGOR DODON, fost președinte al Republicii Moldova: "Am discutat cu procurorul de caz. Mi-a prezentat o parte din cauzele acestui dosar. Am spus că sunt gata să colaborez cu cei care fac această anchetă. Pentru că nu avem nicio vină în acest dosar. Mi-au spus că sunt bănuit, nu învinuit."
Întrebat de presă ce s-a întâmplat în 2008, când era ministru al Economiei, Igor Dodon a răspuns că a reușit să cumpere atunci energie electrică la un preț mai mic.
IGOR DODON, fost președinte al Republicii Moldova: "Ce-mi aduc aminte e că la începutul lui aprilie a fost lichidat Ministerul Energeticii și competențele au fost transmise la Ministerul Economiei și pe mine m-au delegat să merg la Kiev. Și am avut o discuție atunci cu domnul Prodan, ministrul energeticii al Ucrainei. Și le-am spus că vrem energie electrică mai ieftină. Prețul de piață mi se pare că era șase cenți, dar noi am vrut mai ieftin și ne-a dat cu patru cenți și cu cinci. Adică mult mai ieftin decât prețul de piață. Și ei ne-au spus noi vă dăm mai ieftin dar cedați barajul de la Dnestrovsk. Asta țin minte. Dar eu am spus: stați oleacă! Dnestrovskul nu-l dăm, patria nu se vinde. Și asta tot."
În luna noiembrie 2020, mai mulți experți în energetică au prezentat documente obţinute de la ANRE, care arătau că până în aprilie 2008, Republica Moldova a importat energie electrică direct de la furnizorul din Ucraina, la preţul de 4 cenţi pentru 1 kilowatt/oră. După ”negocierile” purtate la Kiev de către Igor Dodon, în schema de import a energiei a apărut un intermediar – ”Energo-Partner KFT”. Din luna mai 2008, această firmă a vândut energie Republicii Moldova la un preţ mai mare, de 5,3 cenţi pentru 1 kilowatt. Dodon nu a comentat aceste acuzații.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, în cadrul audierilor de miercuri, Igor Dodon nu și-a recunoscut vina în săvârșirea faptei de care este bănuit. El nu a făcut declarații, solicitând acordarea unui termen pentru a discuta cu avocații.
În septembrie 2021, Procuratura Generală anunța că a deschis un dosar penal pentru delapidarea mijloacelor financiare ale statului prin intermediul unor scheme ilegale, de aproape 12 milioane de dolari. Aceste scheme au fost denunțate de experți în energetică și a fost pornită o anchetă, în 2018, însă în 2020 a fost clasată.
Precizăm că așa-numitul dosar ”Energocom” vizează schema criminală aplicată în 2008 când, la importul curentului din Ucraina, a fost introdusă o firmă-căpușă prin intermediul căreia au fost delapidate aproximativ 12 milioane de dolari. Potrivit Procuraturii Generale, factorii de decizie de la acea vreme ai întreprinderii de stat ”Energocom” ar fi acționat prin înțelegere prealabilă și de comun acord cu responsabilii Ministerului Economiei și Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, precum și alte persoane. Procurorii notează că ”schema implementată le-a permis persoanelor implicate să delapideze banii statului prin metoda majorării neîntemeiate a prețului de achiziție a energiei electrice și însușirii diferenței de preț”. Ministru al Economiei era, în acea perioadă, Igor Dodon, tot el fiind șeful grupului de negociatori care a mers la Kiev.








