Ședința de judecată în cazul celor cinci traficanți de droguri a fost amânată
Ședința de judecată în dosarul traficanților de droguri, programată pentru astăzi la Curtea de Apel, a fost amânată. Avocații celor reținuți săptămâna trecută nu s-au prezentat în fața judecătorilor. Procurorii afirmă că au suficiente probe pentru a demonstra vina a cinci persoane vizate în dosar.
Ofițerii de investigați ai Inspectoratului național de investigații și cei din Serviciul Vamal au reținut cinci persoane pentru trafic de droguri, aduse din Spania, cu destinația finală Rusia. Printre cei reținuți sunt și liderii grupului infracțional. Unul dintre aceștia este Dorin Gâncu, fost lector la Universitatea de Stat de Educație Fizica și Sport, în prezent director al Școlii Sportive Specializată de Judo „Oleg Crețul”. Procurorii spun că la etapa actuală s-au adunat suficiente probe pentru a demonstra vinovăția celor reținuți.
EUGENIU MANOLACHI, procuror: "Conform probelor acumulate persoanele respective sunt implicate în trafic internațional de droguri, în special în finanțarea și transportarea drogurilor de peste hotare, dar și pentru realizarea acestora. La etapa actuală măsurile speciale de investigație indică la implicarea persoanelor în cauză."
Sursele apropiate anchetei afirmă că liderii grupării, Dorin Gâncu, Dumitru Țarălungă, Iurie Vescu, poreclit „Brăc”, și Igor Patrașcu, le-ar fi propus mită, câte 20 de mii de euro, ofițerilor INI doar ca să nu-i rețină pentru 72 de ore, iar după ce aceștia au refuzat să ia banii, suspecții ar fi zis că vor găsi limbaj comun cu procurorii. Prins pe holul Curții de Apel, presupusul lider al grupului, Dorin Gâncu, a negat toate acuzațiile și spune că nu face parte din nicio grupare.
DORIN GÂNCU, învinuit: "- Am vrea să ne spuneți dacă aveți vreo tangență cu persoanele reținute la vamă? - Nu am nicio tangență. - Și atunci de ce vă aflați aici? - Să-mi apăr dreptatea. - Este adevărat că ați încercat să mituiți ofițerii INI cu 20 de mii de euro? - Acestea sunt niște falsuri care induce lumea în eroare. Sunt oameni care nu răspund pentru ceea ce scriu și ceea ce publică. - Adică, dumneavoastră nu vă considerați vinovat? - Sigur că nu sunt vinovat. Activitatea mea este incompatibilă cu ceea ce mi se incriminează."
Eugeniu Manolachi spune însă că implicarea lui Gîncu poate fi demonstrată cu probe.
EUGENIU MANOLACHI, procuror: "Din ceea ce avem noi din măsurile speciale de investigație, interceptări, acțiuni de urmărire indică la faptul că dumnealui este implicat în realizarea drogurilor."
Amintim că în ziua de 10 februarie a fost destructurată o grupare criminală specializată în trafic de droguri, formată din cinci persoane cu vârstele cuprinse între 25 și 43 de ani. În urma perchezițiilor în mașinile și la domiciliile acestora, a fost ridicată o cantitate de opt kilograme de marijuana de tip hidropon, zece mii de dolari, telefoane mobile și ciorne care conțin amănunte importante cu privire la etapele infracționale și implicarea fiecărui membru al grupului criminal. Potrivit estimărilor, drogurile ridicate ar costa pe piața neagră aproximativ un milion de lei. Trei dintre cei reținuți au fost plasați în arest pentru 30 de zile în penitenciar, iar alții doi, printre care și presupusul lider al grupării, au fost plasați în arest la domiciliu. Procurorii au contestat decizia la Curtea de Apel Chișinău. Pentru faptele comise, cei reținuți riscă până la 15 ani privațiune de libertate.








