Ilan Șor critică şi acuză
Deși a fost indicat drept principalul suspect al fraudei bancare în rapoartele Kroll, Ilan Şor spune că n-are nicio legătură cu "furtul miliardului". Mai mult, Şor a declarat că din cauza faptului că ar fi fost implicată în frauda bancară, "Maia Sandu nu trebuie să se afle în Parlament". De partea cealaltă, juristul Partidului Acţiune şi Soldaritate, deputatul Sergiu Litvinenco, spune că blocul ACUM pledează în continuare pentru publicarea raportului Kroll 2, care a putea să arate clar CINE este principalul beneficiar al furtului miliardului.
Ilan Şor a declarat în aceste zile, când se împlinesc două luni de când au fost validate mandatele noilor deputaţi, că partidul său ar fi realizat în această perioadă o mulţime de acţiuni benefice, pe care ar putea să le prezinte în faţa cetăţenilor...
Ulterior, criticile lui Şor s-au îndreptat către copreşedinta blocului ACUM Platforma DA şi PAS, Maia Sandu. Asta pentru că Sandu a citat declaraţiile ambasadorului UE la Chişinău, Peter Michalko, care a declarat că oamenii care au fost implicaţi în furtul miliardului, nu trebuie să se afle la putere.
Ilan Șor s-a arătat indignat de declarația ambasadorului european, Peter Michalko.
Iată declaraţia ambasadorului UE la Chişinău, Peter Michalko, care l-a deranjat pe Ilan Şor.
Amintim că Ilan Șor a fost vizat în patru investigații de amploare ale Jurnal TV, care a dezvăluit că acesta a plătit 25.000 de lire sterline pentru studiile fiului mai mic al lui Iurie Leancă în Marea Britanie cu bani sustraşi din sistemul bancar. Ulterior, Jurnal TV a scos la iveală că doar cu trei luni înainte de lovitura finală în jaful secolului, Ilan Șor a cheltuit 660 de mii de euro pentru o vacanță de lux pe Coasta de Azur, unde și-a răsfățat familia și amicii. Alte sute de mii de euro, familia Șor i-a cheltuit pe vacanţe în Emiratele Arabe Unite, Maldive, Monaco şi Grecia, unde s-a odihnit pe bani de la firme implicate în furtul miliardului. Ilan Şor a calificat investigaţiile Jurnal TV drept un fals, la fel ca şi vicepremierul în exerciţiu, Iurie Leancă.








