Nicanor Ciochină a fost reținut astăzi, pentru 72 de ore, la scurt timp după ce s-a terminat o nouă ședință de judecată
Evoluție surprinzătoare în dosarul lui Nicanor Ciochină. El a fost reținut astăzi, pentru 72 de ore, la scurt timp după ce s-a terminat o nouă ședința de judecată. Inspectoratul General al Poliției a comunicat că fostul primar al satului Boldurești, raionul Nisporeni, este învinuit de tortură, tratamentul inuman sau degradant într-un nou dosar penal, care vizează acțiuni din primăvara anului 2020. Pe când era în exercițiul funcției, acesta ar fi agresat fizic și verbal un bărbat.
La reținerea fostului primar au participat ofițeri ai Inspectoratului Național de Investigații și mascații Fulger. Noul dosar vizează fapte comise în 2020 și a fost intentat luna aceasta. De menționat că reținerea a avut loc imediat după ce Nicanior Ciochină ieșise din sediul sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău, unde tocmai se consumase o nouă ședință, în care procurorii au cerut nouă ani de închisoare pentru el și trei ani pentru complicele său, Ion Andronache. Acuzarea a mai solicitat arestarea preventivă până la o sentință definitivă pentru ambii inculpați și anularea dreptului de a conduce în privința fostului primar.
ALEXANDRU BOTNARU, procuror de caz: "Pentru domnul Ciochină a fost solicitat să i se aplice închisoare pentru șapte ani pentru comiterea infracțiunilor din articolul 264, alin.3 lit.b și doi ani pentru comiterea infracțiunilor prevăzut de articolul 266. Cu privarea de a conduce mijloacele de transport, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis. Pentru domnul Andronache a fost solicitată pedeapsa sub formă de trei ani în penitenciar de tip semiînchis."
Ciochină pledează nevinovat și se așteaptă la o hotărâre de achitare, în timp ce Ion Andronache - la o sentință mai blândă.
NICANOR CIOCHINĂ, inculpat: "- Sigur să fiu achitat și o să fiu achitat.
- Sunteți sigur?
- Da. Nu am săvârșit infracțiunea. Procurorul, încă odată vă lămuresc, prin probele lui se dovedește asta, nu prin probele mele care nu au fost acceptate."
ION ANDRONACHE, inculpat: "- La ce decizie vă așteptați?
- Una mai blândă."
De cealaltă parte, mama băiatului accidentat mortal speră ca, până în 19 februarie, când se împlinesc doi ani de la tragedie, vinovații să fie condamnați.
RAISA CIUREL, mama băiatului decedat: "Consider că e foarte puțin. Așa cum am fost întrebată cam câți ani cred că ar trebui să facă, am rugat să fie măcar 14 ani - atâția ani cât a avut Mihăiță. Totuși, există oarecare coduri, nu pot fi adăugați. Sperăm că măcar aceștia nouă să fie maximali și să-i facă pe toți. xxxx Văd că mă apropii de final și sper că până la împlinirea a doi ani de la accidentul lui Mihăiță, să se facă dreptate."
Instanța de judecată a acceptat demersul procurorului privind prelungirea controlului judiciar în privința lui Nicanor Ciochină.
DUMITRU BULIGA, avocatul lui Nicanor Ciochină: "- Consider că este un demers neîntemeiat. Care e proba care să confirme circumstanțele invocate de domnul procuror. Ați auzit ca procurorul să spună măcar despre o probă? Nu este nicio probă."
În timpul dezbaterilor judiciare, avocații lui Ion Andronache, complicele lui Ciochină, au cerut achitarea clientului lor.
Ședințele în dosarul fostului primar de Boldurești au fost reluate după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea acestuia. Nicanor Ciochină a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate, invocând încălcarea dreptului la apărare, după ce instanța a citit declarațiile unui alt inculpat privind ascunderea urmelor accidentului.
Fostul primar este învinuit că, în 19 februarie 2024, a accidentat mortal un băiat de 14 ani și a fugit de la locul faptei. Potrivit Poliției, înainte de a fi prins, acesta ar fi încercat să ascundă urmele accidentului. Mai exact, ar fi înscenat o altă coliziune cu implicarea mașinii deteriorate.








