Bașcanul Evghenia Guțul și fosta secretară a Partidului Șor, Svetlana Popan, urmează să-și afle sentința pe 5 august
Justiţie 3 iulie 2025, 20:25 | 961

Bașcanul Evghenia Guțul și fosta secretară a Partidului Șor, Svetlana Popan, își vor afla sentințele sâmbătă, 5 august. Cercetate în dosarul privind finanțarea ilegală a formațiunii politice conduse de Ilan Șor, cele două și-au spus astăzi ultimul cuvânt în fața instanței. Inculpatele cer să fie declarate nevinovate.

EVGHENIA GUTUL, bașcanul autonomiei găgăuze: "Eu de-a lungul vieții nu am încălcat legea, nici cea administrativă, nici penală, niciodată. Și este prima mea pur și simplu sunt pentru prima dată pe banca acuzaților. Sunt mama a doi copii. Fiul mai mare va împlini 16 ani, cel mic are trei ani. Nu a fost demonstrată nicio dovadă de procurori, pentru că ele nu există. Eu nu am făcut nimic, nu am indicat eu careva cifre în careva tabele sau să particip la alegerile din Bălți. Eu nu am participat. Solicitarea ca să fiu închisă pentru nouă ani este inumană, ilegală."

SVETLANA POPAN, fosta secretară a fostului partid ȘOR: "Rog să nu mă închideți. Trei mii de zile sunt opt ani. Am părinți vii, am socri vii, planificam nunta fiicei. Rog să susțineți cererile avocaților."

Ședința de astăzi a marcat finalul examinării dosarului penal în care bașcanul Evghenia Guțul și fosta secretară a Partidului Șor, Svetlana Popan, sunt acuzate de finanțare ilegală a formațiunii. Avocații apărării și-au încheiat pledoariile și au solicitat instanței achitarea clientelor lor.

FEODOR BRIA, avocat: "Noi avem niște angajate, foste angajate a Partidului Șor, declarat neconstituțional și care au primit salarii necontabilizate în plic. Da, au primit salarii în plic. Asta nu este componența infracțiunii la care faceți referire. Colegul a spus „încălcare fiscală, contravențională”. Lăsați să răspundă angajatorul, amendă lăsați să achite, diferența impozitului pe venit."

De partea cealaltă, procurorii au subliniat că probele care au fost prezentate în fața instanței sunt suficiente pentru a demonstra vinovăția celor două inculpate. Acuzatorii au prezentat și o conversație între Evghenia Guțul și o angajată a oficiului fostului Partid Șor din toamna anului 2022, în perioada protestelor antiguvernamentale.

GHENADIE EPURE, procuror: "Borjanschi Elena după ce a fost reținută și a trecut prin reținere și eliberarea sub control judiciar, fiind eliberată îi scrie mesaj inculpatei Guțul și o întreabă ce să facă mai departe, pentru că se teme că este vizitată de Poliție. Evghenia Guțul i-a răspuns și i-a zis să lucreze în continuare, fără probleme. „Toți președinții de oficii teritoriale lucrează cum au lucrat și până acum”. Această probă nu a fost nici într-un fel comentată de partea apărării."

Potrivit acuzării, Evghenia Guțul ar fi fost implicată activ în transportarea sistematică a banilor din Federația Rusă către Republica Moldova, iar Svetlana Popa gestiona sumele în Chișinău.

Opinia ta contează. Comentează!