Jurnalul Săptămânii, 4 Septembrie

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.

Revenirea la sistemul mixt de studii i-a nemulțumit pe părinți. Aceștia cer autorităților să excludă lecțiile online și să asigure întoarcerea în sălile de clasă a tuturor copiilor. Zeci de oameni s-au adunat MIERCURI în fața Guvernului pentru a-și spune păsul. „Nu este corect ca toată vara să se organizeze concerte cu zero respectarea normelor de securitate, iar accesul la studii să fie restricționat”, au spus părinții. Vocea manifestanților a fost ascultată și peste o zi, câteva școli au renunțat la studiile din fața computerelor.

Am putea merge la restaurant doar dacă vom prezenta un act privind imunizarea, prezența anticorpilor sau un test negativ la COVID-19. Noua inițiativă a Ministerului Economiei îi vizează și pe angajații din sectorul HoReCa. Preşedintele Asociaţiei Restaurantelor, Aneta Zasaviţchi, consideră că autoritățile se grăbesc cu astfel de restricții. Totuși, o decizie finală în privința restricțiilor poate lua doar Comisia Națională de Sănătate Publică.

La început de săptămână a sunat clopoțelul în multe școli. Pentru unii copii, însă, bucuria revederii cu ceilalți colegi nu a durat mult. O mare parte dintre elevi va reveni la studiile online. Prima zi de școală s-a desfășurat fără festivități tradiționale - o condiție impusă de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE