Uraganul Ida a făcut prăpăd în New York: A fost declarată stare de urgență în oraș pentru prima dată în istorie
Externe 2 septembrie 2021, 16:04 | 1067

Orașul New York-ului se afla în stare de urgență, începând de joi, în urma precipitațiilor abundente generate de uraganul Ida. Există o avertizare de tornadă. Cel puțin opt oameni au murit, iar metroul a fost închis.

Ploile torenţiale s-au abătut în noaptea de miercuri spre joi peste New York, odată cu trecerea rămăşiţelor uraganului Ida, care a provocat moartea a şapte persoane în sudul Statelor Unite şi a condus la formarea de tornade şi inundaţii în nord-estul ţării. Cel puţin cinci avertizări de viituri au fost emise miercuri seară de Serviciul Naţional de Meteorologie din Statele Unite, fiind vizată regiunea cuprinsă între zona de vest din Philadelphia şi nordul New Jersey.

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa în urma unei viituri care a inundat oraşul Passaic din New Jersey, relatează Reuters.

Tornade impresionante au fost văzute în Pennsylvania, New Jersey şi Maryland, unde un tânăr de 19 ani a murit, iar un altul a fost dat dispărut după ce o clădire a fost inundată, ridicând la şapte bilanţul deceselor provocate de Ida, relatează Reuters şi AFP.

Uraganul Ida, retrogradat la nivel de ciclon post-tropical, a provocat inundaţii extinse pe coasta de est a Statelor Unite. "Ciclonul post-tropical Ida aduce ploi abundente pe scară largă şi viituri ce pot prezenta un risc mortal de-a lungul şi în apropierea traiectoriei sale", a indicat Centrul Naţional pentru Uragane. Potrivit prognozelor, Ida îşi continuă avansul spre nord şi se îndreaptă spre regiunea New England, unde ajunge joi.

Preşedintele Joe Biden se va deplasa vineri în Louisiana, stat lovit duminică de uraganul Ida, care a distrus numeroase clădiri şi a lăsat peste un milion de gospodării fără curent electric. Uraganele sunt un fenomen recurent în sudul Statelor Unite. Însă, încălzirea suprafeţei oceanelor contribuie la înmulţirea furtunilor, au avertizat oamenii de ştiinţă. Acestea prezintă un risc din ce în ce mai mare pentru comunităţile costiere.

Opinia ta contează. Comentează!