O dronă a fost găsită în câmp, între comuna Pepeni și satul Copăceni
O dronă, similară cu cea identificată anterior în raionul Florești, a fost găsită în câmp, între comuna Pepeni și satul Copăceni din raionul Sângerei. Aparatul de zbor a fost transportat în sat de un localnic, cu un motocultor, fără ca să anunțe autoritățile. Specialiștii Secției Tehnico-Explozivă a Poliției urmează să examineze drona în condiții speciale. Expertul în politici Andrei Curăraru atenționează că în statele NATO astfel de incursiuni în spațiul aerian sunt folosite pentru testarea reacțiilor autorităților, iar în cazul țării noastre e vorba de nepăsarea Rusiei pentru siguranța populației.
OLEG CERNEI, primarul comunei Pepeni, Sângerei: "Doi cetățeni au găsit această dronă au pus-o într-o remorcă a unui motocultor și au venit cu ea în localitate. Respectiv, cetățenii au făcut poze care au văzut și ne-au trimis mie pozele. Eu m-am autosesizat, am identificat cetățenii respectivi, am găsit drona și am sesizat instituțiile abilitate, adică inspectoratul de poliție, departamentul situații excepționale, deja suntem la fața locului, sunt 30 de colaboratori ai poliției, fac expertiza."
Primarul ne-a mai spus că drona a fost găsită pe un câmp de grâu între Pepeni și Copăceni.
OLEG CERNEI, primarul comunei Pepeni, Sângerei: "Am impresia că din iresponsabilitate sau din necunoaștere acești doi cetățeni în loc să sesizeze autoritățile la 112, sau să sesizeze primarul. Deci, ei au ignorat. Pentru că toată lumea este informată că aceste drone prezintă un pericol pentru sănătate și pentru securitatea cetățenilor. Regretăm acest incident."
Poliția a confirmat că în comuna Pepeni a fost observată o dronă, care nu era activă și nu se afla în zbor. La fața locului s-au deplasat polițiștii pentru verificări și evaluarea situației. Potrivit instituției, a fost identificat bărbatul care a găsit, sâmbătă, 29 noiembrie, drona, pe un deal din apropierea localității, iar miercuri acesta a decis să transporte obiectul acasă, fără a anunța autoritățile. Specialiștii Secției Tehnico-Explozivă a Poliției urmează să examineze drona în condiții speciale pentru a stabili caracteristicile și eventualele riscuri asociate. Responsabilii de la Poliție atenționează cetățenii să nu atingă astfel de obiecte și să anunțe imediat autoritățile la numărul 112. Expertul în politici Andrei Curăraru susține că pentru a exclude astfel de incidente, Republica Moldova trebuie să adere la inițiativa Drone Wall.
ANDREI CURĂRARU, expert în politici: "Faptul că această dronă a ajuns aici, nu este un incident izolat, ci partea a unui fenomen regional observat în statele NATO, dar și la noi. Acolo este pentru a testa reacții. La noi pentru că rușilor nu le pasă de securitatea Republicii Moldova. Moldova nu-și poate permite reacții episodice. Țările vecine au început procesul de trecere la apărare integrată. Este momentul ca Republica Moldova să adere la inițiativa Drone Wall pentru a preveni, detecta și respinge aceste incursiuni."
Șase drone au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova pe 25 noiembrie. Acestea au fost detectate de sistemele din dotarea Armatei Naționale în urma atacului aerian masiv al Rusiei asupra Ucrainei. Una dintre cele șase drone a căzut pe casa paznicului într-o livadă din satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Potrivit Poliției, aparatul de zbor este de tip Gerbera, de fabricație rusească. Verificările au stabilit că acesta era fără încărcătură explozivă.








