Avocații lui Stoianoglo au cerut recuzarea judecătorului care urma să examineze demersul procurorului
30 de zile de arest la domiciliu pentru procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo! Decizia a fost luată de judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
Stoianoglo a fost adus la judecătorie la ora 9:30, înconjurat de mascați. El a refuzat să comunice cu jurnaliștii. După mai bine de o oră, ședința a fost întreruptă, deoarece avocatul a cerut să discute cu clientul său fără prezența mascaților, iar procurorul de caz a refuzat.
VICTOR FURTUNĂ, procuror anticorupție: "Este un drept fundamental, dar demersul la arest și toate anexele au fost expediate ieri părții apărării. Avocații au avut la dispoziție 24 de ore pentru a lua cunoștință cu toate materialele și de a vorbi cu clientul. Ulterior au mai intervenit în proces încă doi avocați și au invocat că au nevoie de o discuție confidențială cu clientul dumnealor. Da, este un drept fundamental, dar este riscul ca persoana să se eschiveze de la urmărire penală. El este reținut și nu putem să-i permitem să se deplaseze fără pază."
Avocatul Vasile Gafton s-a declarat deranjat de decizia procurorului și a menționat că urmărirea penală se efectuează cu abuzuri.
VASILE GAFTON, avocat: "Procurorul nu permite ca mascații să iasă din birou, iar noi să avem o întâlnire confidențială. Prin aceste fapte se dovedește încă o dată că procesul de urmărire penală se efectuează cu abuzuri, iar clientul nostru nu își poate exercita dreptul la apărare."
A intervenit și deputatul socialist, Grigore Novac, care i-a reproșat procurorului că nu are dreptul să le interzică avocaților să discute între patru ochi cu clientul lor.
GRIGORE NOVAC, deputat: "Eu vă rog să găsim un compromis și să asigurăm desfășurarea unui compromis echitabil și dreptul la discuție a avocaților cu clientul. Nu faceți presiune asupra apărării, eu vă rog frumos. Eu ca și dumneavoastră îmi doresc să fie totul transparent și în conformitate cu legea."
Reținerea lui Alexandr Stoianoglo i-a nemulțumit pe mai mulți simpatizanți ai comuniștilor și socialiștilor, care au protestat în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
La protest au venit și câțiva deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Aceștia au semnat o cauțiune prin care au garantat că, dacă Stoianoglo va fi eliberat din izolator, nu se va eschiva de la răspundere penală.
VLAD BĂTRÂNCEA, deputat: "Am adus argumente că dumnealui este cointeresat ca să aibă un proces echitabil. Știți foarte bine că la CSP, procurorul general nici nu a fost audiat. Suntem siguri că dumnealui va participa la toate procedurile legale și nu vedem necesitatea ca dumnealui să fie cercetat în stare de arest.
Între timp, Procuratura Generală a anunțat printr-un comunicat că, având în vedere complexitatea și rezonanța socială a cazului Stoianoglo, procurorul general interimar Dumitru Robu a dispus formarea unui grup din procurori care îi va acorda asistența necesară procurorului de caz desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor.
Cât despre judecătorul Nicolae Corcea, care a examinat demersul vizând plasarea în arest a lui Stoianoglo, acesta a ajuns în vizorul opiniei publice în 2015, când a decis că firma „Finpar Invest” – companie afiliată fostului lider PD Vlad Plahotniuc, poate construi un imobil cu 13 etaje în locul Cafenele Guguță, decizia fiind ulterior anulată de Curtea de Apel Chișinău. Mai mult, în 2019, Procuratura Anticorupție a expediat o sesizare procurorului general prin care a cerut ridicarea imunității magistratului Nicolae Corcea și eliberarea acordului pentru a putea fi urmărit penal în dosarul interceptărilor ilegale.








