Image-Description
10.000 euro pentru „rezolvarea” unui caz de viol, sub pretextul influenței la poliție
Social 2 octombrie 2019, 10:34 | 1552

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI (SPIA) sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au documentat acțiunile ilegale a trei persoane care sunt bănuite de săvârșirea unei tentative de escrocherie. Acestea ar fi pretins 10.000 de euro de la doi bănuiți într-o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În schimbul sumei menționate, suspecții urmau să convingă victima să-și retragă plângerea, susținând că au influență asupra unor angajați din cadrul Inspectoratului General al Poliției și care ar putea adopta o hotărâre favorabilă în cazul persoanelor învinuite de infracțiunea sus menționată.

Astfel, ofițerii SPIA, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat o serie de percheziții la domiciliile suspecților, de unde au fost ridicate sumele de bani transmise sub controlul angajaților SPIA, precum și alte probe concludente pe cazul dat.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă să o pedeapsă cu închisoarea de la de la 7 la 10 ani.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie