Hotelul Național, odinioară o carte de vizită a orașului Chișinău, a devenit un simbol al indiferenței față de viața omului
Social 10 noiembrie 2025, 20:14 | 1898

Hotelul Național, odinioară o carte de vizită a orașului Chișinău, a devenit un simbol al indiferenței față de viața omului. În spatele fațadei ruinate se ascunde o istorie de tragedii repetate - accidente, crime, copii răniți. Într-un caz recent, în această clădire părăsită a murit o fată de 13 ani. „Este este un loc periculos”, insistă experții și poliția. În ciuda acestor avertizări, nici autoritățile orașului, nici proprietarii imobilului nu au, deocamdată, un proiect solid de redresare a situației. Detalii aflăm din reportajul Valeriei Busuioc.

VALERIA BUSUIOC, reporter Jurnal TV: "Aici, în clădirea abandonată a Hotelului Național, oricine poate intra cu ușurință. Noi am pătruns în interior printr-o gaură în zid. În jurul nostru vedem pereți prăbușiți, cabluri care atârnă din tavan, grămezi gunoi, bucăți de tencuială căzute și cioburi de sticlă peste tot. Deși în această clădire s-au produs mai multe accidente și tragedii, autoritățile nu au securizat zona și nu au blocat cu adevărat accesul ani la rând."

Constantin Tănase este avocatul unei fete care a rămas în scaun cu rotile, după ce, în septembrie 2024, a căzut în gol de la etajul clădirii părăsite. Avocatul afirmă că a încercat, împreună cu părinții fetei, să afle circumstanțele accidentului, dar autoritățile locale și poliția i-at fi spus că părinții trebuie să aibă grijă de copii.

CONSTANTIN TĂNASE, avocat: "Eu reprezint victima accidentului care a avut loc acum un an, când o persoană a căzut în gol, pentru că aici toate podele au fost distruse, probabil intenționat. Sunt acoperite cu plăci ușoare, cine nu are norocul, cade în aceste găuri. Am atenționat autoritățile statului pe parcursul unui an asupra faptului că acum un an s-a întâmplat deja o tragedie în această clădire. Constat că acest lucru se repetă. A avut loc un alt caz tragic, de data asta care a dus la decesul persoanei."

Avocatul zice că în procesul de documentare a observat multe persoane care intră în clădire să facă lucruri interzise.

CONSTANTIN TĂNASE, avocat: "În această clădire pătrund copiii curioși, cât și persoane probabil cu intenții criminale. Am înțeles că aici e dezvoltat comerțul de droguri, consumul de stupefiante, chiar cineva a sugerat că a văzut minori cu adulți în această clădire."

La rândul săi, expertul în patrimoniu Ion Ștefăniță a accentuat că acest hotel este un simbol al degradării și nu mai este actual.

ION ȘTEFĂNIȚĂ, expert în patrimoniu: "Da, cândva a fost o carte de vizită. Astăzi, noi trăim în alte realități, în alte norme urbanistice. Eu m-am expus și în 2021, această arhitectură trebuie desființată, nu mai face față cerințelor. Sistemul de rezistență este afectat de apele pluviale. Am fost în această clădire, am văzut seringi, este un loc de evacuare pentru cei care se droghează, pentru oamenii străzii, este un loc periculos."

Joi, 6 noiembrie, o minoră de 13 ani a fost găsită fără suflare în Hotelul Național. Versiunea preliminară a poliției este „căderea de la înălțime”. În context, poliția ne reamintește că în perioada 2022-2025, în preajma și în interiorul Hotelului Național au fost înregistrate 93 de contravenții, inclusiv opt cauze de utilizare a drogurilor. Potrivit unui comunicat publicat luni, în ultimii trei ani poliția a transmise 19 sesizări și 34 de fișe de semnalare către Primăria Chișinău, Pretura sectorului Centru, Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Centru, și către administratorul imobilului, solicitându-se împrejmuirea perimetrului clădirii.

COMUNICATUL POLIȚIEI: "Autoritatea publică locală ne-a răspuns în majoritatea cazurilor că urmează să ia act de recomandările poliției și să întreprindă mai multe măsuri, ceea ce nu s-a întâmplat. Totodată, au fost transmise multiple sesizări către SRL „Moldova-Tur”, entitatea care administrează imobilul, pentru a fortifica accesul și a limita pătrunderea persoanelor neautorizate."

Luni, subiectul a fost abordat în cadrul ședinței operative a Primăriei Chișinău, dar primarul Ion Ceban a spus doar că în cazul clădirilor publice trebuie asigurată pază și accesul restricționat. Ceban a sugerat că în acest caz trebuie să intervină Guvernul.

ION CEBAN, primarul orașului Chișinău: "Pe lângă faptul că acolo poate intra oricine își dorește, nu este îngrădit, nu este securizat și nu este nici pomină de pază. Tot așa, avem foarte multe clădiri pe teritoriul municipiul Chișinău, care sunt proprietate privată și, la fel, Primăria nu poate direct interveni, pentru că nu avem aceste pârghii, inclusiv din punct de vedere legal. De aceea, solicit Guvernului Republicii Moldova, împreună să facem ceva în această privință."

Am încercat să obținem un comentariu de la reprezentanții Guvernului, dar până la ora editării nu am primit răspuns la solicitări.

Am sunat la compania „Moldova-Tur”, deținătorul actual al clădirii, pentru un comentariu, însă la apelurile noastre și mesajele repetate nu am primit răspuns.

Hotelul Național a fost ridicat în 1978. A fost privatizat pentru prima dată în 1999. Firma câștigătoare, din Israel, urma să achite pentru întreaga clădire cu 16 etaje 1,55 milioane de dolari. Afacerea a eșuat și contractul a fost reziliat pe cale judiciară.

Opinia ta contează. Comentează!