Chicu atacă opoziția și legea ONG-urilor
Politic 1 iunie 2020, 18:33 | 1328

”Actuala guvernare nu renunță la creditul rusesc”, a declarat astăzi premierul Ion Chicu după întâlnirea tradițională de la Reședința de Stat cu Igor Dodon. Potrivit lui Chicu, acordul semnat cu partea rusă ar fi în interesul Republicii Moldova, deși Curtea Costituțională a spus clar că documentul contravine intereselor naționale ale țării. În același timp, premierul i-a atacat dur pe deputații din opoziție și pe cei care susțin Legea ONG-urilor, de adoptarea căreia depinde asistența financiară europeană.

Ion Chicu și-a exprimat speranța că Uniunea Europeană va debursa cele două tranșe din asistența macrofinanciară, în valoare totală de 100 de milioane de euro, pentru acoperirea deficitului bugetar imens al țării. Chiar și așa, a declarat că este împotriva votării Legii ONG-urilor în actuala redacție. Asta chiar dacă adoptarea acestei legi este una dintre condițiile de bază stabilite de UE pentru alocarea banilor către Republica Moldova.

În schimb, Chicu spune că guvernarea nu are de gând să renunțe la creditul din Federația Rusă.

Ion Chicu insistă că acordul de credit cu Rusia este în interesul Republicii Moldova, chiar dacă în hotărârea motivată a Curții Constituționale se spune clar că ”prevederile articolului 7 punctul 2 din Acord generează incertitudine juridică și sunt contrare intereselor naționale ale Republicii Moldova.” Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute, Igor Dodon a declarat că deputații socialiști nu vor vota pentru redacția actuală a Legii cu privire la ONG-uri, iar dacă proiectul va trece de Parlament și va ajunge pe masa președintelui, el nu îl va promulga. De partea cealaltă, deputatul Platformei DA, Igor Munteanu, a declarat că ”blocarea legii ONG-urilor servește intereselor Federației Ruse, dar și intereselor câtorva familii politice cleptocrate din Republica Moldova de a-și atrage resurse nedeclarate prin intermediul fundațiilor așa-zis de caritate”. Cât despre declarațiile lui Chicu de astăzi, Igor Munteanu spune că ”Guvernul condus de el a devenit principala frână în restabilirea dialogului politic cu UE, care poate duce la înghețarea Acordului de Asociere”. 

Opinia ta contează. Comentează!