Vladimir Plahotniuc a făcut declarații în dosarul fraudei bancare
Justiţie 23 februarie 2026, 20:47 | 717

Vladimir Plahotniuc a făcut astăzi declarații în dosarul fraudei bancare. Fostul lider al PD a încercat să dezmintă fiecare capăt al acuzării și susține că procurorii îi atribuie companii ce nu i-ar aparține. Anterior, aceleași companii au figurat în dosarele în care inculpați și beneficiari erau Vlad Filat și Ilan Șor, a mai spus Plahotniuc.

Plahotniuc și-a început discursul prin lansarea acuzațiilor că dosarul său este politic. El a respins acuzațiile potrivit cărora l-ar fi ajutat pe Ilan Șor să preia controlul asupra Băncii Sociale, Unibank și Băncii de Economii. Fostul lider PD a menționat că ideea garanțiilor de stat a început să fie discutată încă din anul 2011, la propunerea FMI și Băncii Mondiale. De asemenea, a declarat că procurorii i-ar fi atribuit companii care au fost atribuite anterior lui Ilan Șor și Vlad Filat, prin sentințe definitive.

ALEXANDRU CERNEI, procuror: "Inculpatul a dat declarații, prezentând viziunea sa asupra cauzelor care au dus la frauda bancară, prezentând o viziune cu privire la acele tranzacții incluse în obiectul de acuzare. Nu a dat careva detalii cu privire la tranzacțiile care au fost efectuate în interesul companiilor care, am adus mijloace de probă care demonstrează că dumnealui este beneficiar a acelor companii, menționând că ulterior va da explicații."

LUCIAN ROGAC, avocatul lui Vladimir Plahotniuc: "Acuzatorii, în învinuirea înaintată, formulează că unele companii, și anume Zenit Management și Scotway, că dumnealui ar fi beneficiarul acestor companii, însă tot ei, în materialele cauzei, prezintă dovada faptului că aceste companii sunt afiliate altui grup de companii, și anume grupul de companii afiliate lui Șor."

Anterior, procurorul Alexandru Cernei a declarat că există probe care demonstrează că Plahotniuc și Șor au acționat prin înțelegere la comiterea infracțiunii.

ALEXANDRU CERNEI, procuror: "Obiectul învinuirii este destul de clar, că inculpatul a acționat prin înțelegere prealabilă cu Ilan Șor, nu el singur a organizat și comis această infracțiune."

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2013–2014, Plahotniuc ar fi beneficiat de bani sustrași de la Banca de Economii, Unibank și Banca Socială în sumă totală de 39 de milioane 284 de mii de dolari și, respectiv, 3 milioane 518 mii de euro. Aceste resurse financiare ar fi fost utilizate în interes personal și al organizației criminale. De asemenea, din ele ar fi fost achiziționată o aeronavă Embraer Legacy 650, plătite zboruri charter, procurate bunuri mobile și imobile, achitate diferite servicii, făcute investiții în afaceri, organizate evenimente și achitate datorii.

Plahotniuc se află în arest preventiv din 25 septembrie 2025, după ce a fost extrădat din Grecia, moment în care au fost puse în executare cele patru mandate de arestare emise pe numele său. În 12 februarie, Procuratura Anticorupție a intentat un nou dosar penal pe numele fostului lider democrat, pentru confecționarea, deținerea și utilizarea actelor cu identitate falsă. Următoarea ședință este programată pentru 26 februarie.

Opinia ta contează. Comentează!