Un maraton caritabil s-a desfășurat la Râșcani pentru susținerea unui tânăr, care a fost diagnosticat cu anemie aplastică
Social 1 mai 2024, 20:22 | 289

Un maraton caritabil s-a desfășurat la Râșcani pentru susținerea lui Rodislav Boclinca, un tânăr de 21 de ani care a fost diagnosticat cu anemie aplastică, formă gravă. Acesta are nevoie de transplant de măduvă osoasă, dar rudele nu sunt compatibile pentru donație. Rodislav este în căutarea unui alt donator. Urmează un reportaj realizat de colegii noștri de la TV Nord.

Suma inițială stabilită pentru tratament era de 55 de mii e euro, dar aceasta s-a ridicat apoi la 80 de mii de euro, cu mult peste posibilitățile financiare ale familiei.

EUGENIA DOROȘ, mătușa lui Rodislav: "Ne este foarte greu de a strânge așa o sumă pentru noi. Eu lucrez ca profesor, dar nu am așa sumă de unde să o strâng. De la început era nevoie de suma de 55 de mii. Noi am ridicat până la 50 de mii, prin credite, prin ce s-a putut, prin rude, dar acum ni s-a ridicat suma la 80 de mii de euro."

Participanții la maratonul caritabil spun că, prin implicarea oamenilor cu sufletul mare, doresc să-l ajute pe Rodislav.

Maratonul caritabil a fost susținut și de către autoritățile locale.

VICTOR BOGATICO, primarul orașului Râșcani: "Este important pentru că alătură tinerii, arată valorile vieții umane, fiecare copil înțelege pentru ce el asta face, dar este și o dezvoltare a unui stil de viață sănătos. Este un eveniment foarte frumos. Noi cu drag ne-am alăturat. Ajutăm în desfășurarea unor astfel de evenimente."

ANATOLIE VOLENTIR, directorul Colegiului Agroindustrial din Râșcani: "Am decis ca să facem o susținere pentru un tânăr care să aibă speranța la viață, să fie în rând cu toată societatea. Ne-a motivat, i-am convins pe toți ca să petrecem acest maraton atât cu instituția noastră, cât și cu instituțiile din oraș, din raion, cu agenți economici."

Evenimentul a fost organizat de Colegiul Agroindustrial din Râșcani. Participanții la maraton au alergat doi kilometri.

Opinia ta contează. Comentează!