Fostul procuror Mariana Botezatu revine în sistem în funcția de șef al Aparatului Procuraturii Anticorupție
Justiţie 16 mai 2025, 17:27 | 1277

Fostul procuror anticorupție Mariana Botezatu revine în sistem, după ce a câștigat concursul pentru funcția de șef al Aparatului Procuraturii Anticorupție. Se întâmplă după ce Botezatu a demisionat în vara anului trecut, în timpul procesului de vetting. Ea nu a comentat decizia revenirii în cadrul Procuraturii Anticorupție. Mariana Botezatu va gestiona bugetul instituției, arhiva și activitatea cancelariei, ne-a spus șefului interimar Marcel Dumbravan.

MARCEL DUMBRAVAN, șeful interimar al Procuraturii Anticorupție: "Eu nu am făcut parte din comisia de concurs cu privire la organizarea și desfășurarea concursului respectiv. În ceea ce ține de domeniul meu ca șef, mi s-a prezentat procesul verbal final cu privire la desemnarea câștigătorilor concursului care a fost desemnată doamna Mariana Botezatu. Statutul îi permite să revină în funcția de șef de aparat al Procuraturii Anticorupție fiindcă dumneaei în timpul anunțării concursului nu mai era procuror în Procuratura Anticorupție."

Potrivit președintelui comisiei de evaluare, Octavian Iachimovschi, pentru respectiva funcție s-au înscris doi candidați, dintre care unul și-a retras dosarul în martie curent. Astfel, singurul participant la concurs a rămas fostul procuror Mariana Botezatu. Candidatul a primit avizul CNA, al Serviciului de Informații și Securitate și al altor instituții responsabile. Astfel, în urma evaluării dosarului de concurs și a interviului, Mariana Botezatu a obținut nota finală 9,45, menționează Procuratura Anticorupție.

Mariana Botezatu a fost procuror anticorupție din anul 2010. Ea a gestionat anterior mai multe dosare de rezonanță, inclusiv cel numit generic „Frauda bancară”. În iunie 2024, mai mulți procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție și-au prezentat demisia în urma inițierii procesului de evaluare a acestora. Printre aceștia a fost și Mariana Botezatu.

Opinia ta contează. Comentează!