Gheorghe Cavcaliuc este anunțat în urmărire internațională
Justiţie 20 decembrie 2021, 19:28 | 1224

Liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a fost anunțat în urmărire internațională. Este răspunsul Oficiului Interpol din Lyon la solicitarea autorităților de la Chișinău. Cavcaliuc este acuzat de ”huliganism comis de două sau mai multe persoane” și ”chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.

Solicitarea din partea autorităților de la noi către oficiul Interpol de la Lyon a fost trimisă în luna august. Cavcaliuc a fost anunțat însă în lista persoanelor căutate de Interpol pe 15 decembrie. Anunțat în căutare de către autoritățile naționale în dosarul „verde de briliant”, Cavcaliuc a fugit la Londra, acolo unde a anunțat că se ocupă de afacerea sa. Șeful Interpol de la Chișinău ne-a spus că a solicitat autorităților din Marea Britanie să-l localizeze pe Cavcaliuc și să-l rețină, dar un răspuns încă nu a primit. Dosarul „verde de briliant” în care Cavcaliuc este învinuit împreună cu alți patru membri ai partidului, a fost trimis în judecată.

Opinia ta contează. Comentează!