Fostul deputat PD Constantin Țuțu a fost reținut ieri seara la punctul de trecere a frontierei Vulcănești-Vinogradovka
Social 3 octombrie 2025, 15:31 | 729

Fostul deputat PD Constantin Țuțu a fost reținut ieri seara la punctul de trecere a frontierei Vulcănești-Vinogradovka. Ulterior, Țuțu a fost transportat la Chișinău și plasat în izolator. Potrivit autorităților, el a încercat să intre în Republica Moldova prin Ucraina. Avocatul lui Țuțu nu a reacționat, deocamdată.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Constantin Țuțu, anunțat în căutare, a fost reținut pentru 72 de ore. Fostul deputat a fost reținut pentru traversarea ilegală a frontierei. Purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur, a declarat că acțiunile procesual-penale sunt în desfășurare, cu garantarea prezumției nevinovăției. Procurorii PCCOCS urmează să revină cu detalii, a precizat Gaitur. Constantin Țuțu, învinuit de îmbogățire ilicită și trafic de influență, a fost dat în urmărire pe 22 septembrie, printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, la solicitarea procurorilor anticorupție. Potrivit Poliției de Frontieră, Țuțu ar fi venit benevol la hotar și a fost predat autorităților competente.

ILONA RAILEAN, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră: "Poliția de Frontieră informează, că ieri la 19:50, la punctul de trecere a frontierei Vulcănești, polițiștii de frontieră moldoveni au acționat în baza unor informații operative și l-au identificat și reținut pe Constantin Țuțu. Acesta a fost escortat la izolatorul din Chișinău."

Potrivit surselor nosatre confidențiale, Constantin Țuțu ar fi fost reținut de autoritățile ucrainene și obligat să se predea benevol autorităților de la Chișinău. L-am sunat pe șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, pentru a ne oferi detalii, dar funcționarul nu ne-a răspuns la apel. Am încercat să aflăm de la avocatul lui Constantin Țuțu, Ion Negură, dacă el a vorbit cu clientul său și dacă știe în baza cărui dosar a fost reținut fostul deputat. Avocatul nu ne-a răspuns la apel.

Amintim că acum câteva săptămâni, Țuțu, a fost surprins la terasa unui local din stânga Nistrului. Acesta ar fi ajuns în regiunea transnistreană prin Ucraina cu acte false. Asta chiar dacă în acea zi, avocatul lui Țuțu a negat informațiile potrivit cărora, clientul său s-ar afla în zona transnistreană. El a menționa atunci că fostul deputat s-ar afla în continuare în regiunea Saronida din Atena și că ar intenționa să revină acasă.

Pe 22 iulie curent, Constantin Țuțu a fost reținut pe aeroportul din Atena, împreună cu Vladimir Plahotniuc. La reținere, autoritățile elene au găsit la Plahotniuc și Țuțu peste 150.000 de euro și 17 documente false. Țuțu a stat mai bine de o lună în penitenciarul Korydallos din Grecia, fiind eliberat la începutul lunii septembrie, întrucât Republica Moldova nu emisese un mandat de extrădare pe numele său. Deși își cumpărase bilet pentru un zbor spre Chișinău pe 4 septembrie, acesta nu a mai ajuns cu avionul în Republica Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!